Actualitate

Razii de weekend ale polițiștilor brăileni

Razii de weekend ale polițiștilor brăileni

Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

 În perioada 28 – 30 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul activităţilor desfășurate, au fost verificate 19 societăţi comerciale, au fost legitimate 350 de persoane și au fost oprite în trafic şi controlate 219 autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 76 de șoferi.

De asemenea, aceştia au constatat 162 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 42.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate 147 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 14 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi una la alt act normativ.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut două permise de conducere.

De asemenea, în cursul zilei de vineri, 28 septembrie a.c., în intervalul orar 09:00–12:00, polițiști din cadrul Biroului Proximitate au desfăşurat o acţiune, pe raza municipiului Brăila, pe linia prevenirii violenţei și a absenteismului școlar.

Cu această ocazie, au fost verificate 17 unităţi de învăţământ și purtate discuții cu factorii de conducere ai acestora, depistaţi 9 elevi care absentau nejustificat de la orele de curs, fiind informate unităţile de învăţământ în acest sens şi au fost consiliaţi.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •