Începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajații Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești au intrat în protest generalizat pe perioada nedeterminată. Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog și de așteptare, angajații din aceste instituții au constatat că ”în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceștia le au, nu se găsesc soluții, însă sunt găsite soluții satisfăcătoare și imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariați”, conform unui comunicat al BNS.
BNS, FSCAS și conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituție, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecțiilor salariale, în condițiile în care salariații din aceste instituții nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent! Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituția a funcționat la capacitate maximă cu toți salariații săi pentru a putea să asigure finanțările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicați.
”Deși proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiți miniștri și parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariați din sectorul de sănătate publică (nu puțini la număr), ce nu erau vizați de proiectul legii. În aceste condiții, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie a.c), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaților (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente. În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluții prin ordonanțe de urgență pentru alte categorii de salariați din sănătate, cu excepția noastră” se arată în comunicatul BNS.
Angajații caselor de Asigurări de Sănătate spun că în ciuda eforturilor comune pe care le-au făcut pe partea sindicală, împreună cu președintele CNAS și conducerea executivă a acesteia, au fost nevoiți să apeleze la un protest generalizat pe perioadă nedeterminată.
”Ne dorim niște salarii decente, nu cerem un imposibil, nu cerem lux, având în vedere că din anul 2018 salariile noastre nu au mai crescut. Din contră, atribuțiile fiecărui salariat sunt mult prea multe și în plus față de fișa postului. Majoritatea dintre noi avem anexă la fișa de post. Deci, volumul de muncă este unul foarte mare pentru un salariu de nimic. Având în vedere că sunt nemulțumiri la nivel de țară am hotărât, și suntem solidari și unitari, Pe perioada protestului se lucrează cu publicul de luni până joi, între orele 8.00 – 9.00 și 16.00-16.30, uneori până la ora 17.00. Dacă în celelalte intervale de timp este vreo urgență colegii noștri reacționează. Urgențele înseamnă eliberare de adeverințe înlocuitoare de card, eliberare de adeverințe și carduri naționale, îngrijiri la domiciliu, aparate de oxigen, stome sau servicii necesare gravidelor ori persoanelor cu dizabilități” a declarat Ionela Fecioru, purtător de cuvânt al CJAS Brăila.
”Începând cu data de 12 noiembrie 2023, angajații CNAS, membri ai Federației Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată Blocului Național Sindical, aflați în protest generalizat la nivel național pe perioadă nedeterminată, vor sista plățile către spitale și furnizorii de servicii.” conform unui comunicat al BNS.




