Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a desfășurat, în data de 27.06.2024, o acțiune de control operativ la depozitul de produse alimentare al SC Hemlig Company SRL, din municipiul Brăila.
Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Brăila au aplicat 5 amenzi contravenționale în valoare de 31.000 lei și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare nesigure în valoare totală de 120.000 lei și distrugerea acestora prin intermediul unei firme autorizate. De asemenea, a fost dispusă oprirea temporară a activității de comercializare a produselor alimentare, până la remedierea deficiențelor constatate și intrarea în legalitate a operatorului economic și s-a făcut propunerea închiderii temporare a unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru folosirea unor spații și condiții necorespunzătoare de depozitare a produselor alimentare.
Principalele abateri constatate au fost :
- comercializarea unor materii prime și auxiliare pentru fabricarea produselor de panificație, cofetărie, patiserie fără a avea informații privind data durabilității minimale și fără elemente de identificare și caracterizare;
- comercializarea unor produse contaminate cu excremente de rozătoare și lipsa protecției produselor împotriva contaminării fizice și microbiologice;
- comercializarea diferitelor categorii de produse alimentare cu data durabilității minimală depășită;
- comercializarea unor materii prime pentru cofetărie cu data durabilității minimală modificată prin aplicarea de către operatorul economic a unor noi etichete cu informații privind data fabricației si data durabilității minimale, în scopul prelungii acesteia;
- folosirea, pentru depozitarea materiilor prime și auxiliare, a unor rafturi și agregate frigorifice insuficient igienizate, cu pânze de păianjen, depuneri grosiere de impurități și excremente de rozătoare, precum și la temperatura mediului ambiental, în curtea unității;
- înregistrarea unor abateri repetate ale operatorului economic, privind aceleași încălcări ale prevederilor legale.































