Sport

Pregatirile pentru CE de box Under 22 au intrat in linie dreapta

Pregatirile pentru CE de box Under 22 au intrat in linie dreapta
Pregatirile pentru CE de box Under 22 au intrat in linie dreapta
Pregatirile pentru CE de box Under 22 au intrat in linie dreapta

Pregătirile pentru cea mai importantă competiție pugilistică din acest an, care va avea loc la Brăila în perioada 13-22 martie 2017, au intrat în linie dreaptă. La această primă ediție a Campionatului European de box Under 22, s-au înscris 196 pugiliști titulari, din 31 de țări, care vor boxa la cele 10 categorii de greutate. Printre pugiliștii care vor urca în ring se află și brăilenii Robert Jitaru și Marian Pița.

Cu o săptămână înaintea debutului competiției au sosit deja la Brăila delegațiile din Turcia și Italia, urmând ca în perioada următoare, până pe 13 martie, să sosească și celelalte delegații de sportivi și oficiali care însoțesc sportivii la această competiție.

[quote]Miercuri vom începe montarea ringului și a instalațiilor de lumini la Sala polivalentă ”Danubius”, unde vor avea loc galele acestor Campionate Europene. Prima gală este programată marți, 14 martie, de la ora 14.00. Deschiderea oficială, pe care ne-o dorim una ca la galele profesioniste, va avea loc marți seara, de la ora 18.30, înaintea celei de-a doua gale a zilei de marți[/quote], a declarat Vali Priceputu, președintele Comitetului de organizare a Campionatului European de box – Elite Under 22.

În sala Polivalentă va fi instalat un singur ring, pe care se vor desfășura toate galele. În fazele preliminare și semifinale vor fi programate câte două gale pe zi, una de la ora 14.00, iar cealaltă de la ora 19.00.

În prima zi, marți, 14 februarie, de la ora 14.00 este programată o gală cu 11 meciuri, iar în gala care va avea loc după festivitatea de deschidere vor avea loc 9 meciuri. Miercuri, 15 martie, de la ora 14.00 este programată o gală cu 13 meciuri, iar de la ora 19.00 o gală cu 11 meciuri. Ambele gale preliminare de joi au programate câte 16 meciuri.

Organizatorii au pus în vânzare abonamente pentru meciurile din fazele preliminare și semifinale la prețul de 40 de lei. Prețul biletelor pentru gala finală este de 25 de lei. Informații despre modul în care pot fi procurate biletele și abonamentele se pot obține la telefoanele: 0745403689 sau 0742368439. Pentru cei din alte localități, biletele pot fi transmise prin firmele de curierat rapid.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •