
Miercuri, 7 decembrie, efective de poliţişti de ordine publică şi de la poliția rutieră au efectuat acţiuni pe raza municipiului şi judeţului Brăila. Scopul acțiunii a fost combaterii activităţilor ilegale de comerţ desfăşurate în perioada sărbătorilor de iarnă, precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării legislaţiei în vigoare.
Poliţiştii au legitimat 100 de persoane, au controlat 16 unităţi economice cu profil cafe-bar, casino şi pariuri sportive, au oprit în trafic 39 de autovehicule şi au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.450 de lei, 19 conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi una la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Totodată, au fost constatate două infracţiuni şi au fost reţinute două certificate de înmatriculare.
Astfel, în ziua de 7 decembrie, în jurul orei 12:30, poliţişti de la Serviciul de Ordine Publică l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, în timp ce conducea autoturismul pe raza localităţii de domiciliu fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În urma unui control efectuat la un magazin situat pe Aleea Învăţătorilor, din municipiul Brăila, au fost găsite şi ridicate de către poliţişti 19 pachete cu ţigări pentru care nu existau documente de provenienţă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în conformitate cu prevederile Legii 86/2006 (modificată) privind Codul vamal al României.
Tot miercuri, în intervalul orar 10:00 – 13:00, poliţiştii din cadrul Biroului Proximitate au desfăşurat, în zona piețelor din municipiu, o acţiune de informare a cetăţenilor, în special a persoanelor vârstnice, privind modul de săvârşire a unor infracţiuni de înşelăciune.
Cu această ocazie au fost distribuite 300 de pliante, fiind purtate discuţii cu persoanele abordate, prelucrându-se cazuri generice şi oferindu-se recomandări antivictimale privind evitarea unor astfel de infracţiuni.