Actualitate

Politistii braileni au confiscat 1020 ţigarete, 92 kg de peşte şi produse din peşte şi 450 kg de legume şi fructe

Politistii braileni au confiscat 1020 ţigarete, 92 kg de peşte şi produse din peşte şi 450 kg de legume şi fructe

În ziua de 19 aprilie a.c., poliţiştii brăileni, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate și legitimate 110 persoane şi au fost oprite în trafic peste 100 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 20 de şoferi.

De asemenea, polițiștii au constatat 5 infracţiuni şi 38 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 15.775 de lei.

Dintre amenzile aplicate, 25 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 7 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 3 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, şi 4 la alte acte normative.

Ca măsuri complementare, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 1020 ţigarete, 92 kg de peşte şi produse din peşte şi 450 kg de legume şi fructe, în valoare totală de peste 6.000 de lei.

În cadrul acestor acțiuni poliţiştii au efectuat şi 4 percheziţii domiciliare, pe raza comunei Gemenele, ocazie cu care, la locuinţa unui tânăr de 29 de ani, au fost identificate 1020 de ţigarete de provenienţă duty-free.

Acestea au fost confiscte de poliţişti până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru contrabandă.

Tot în aceeași zi, poliţiştii l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din judeţul Tulcea, în timp ce transporta cu autoturismul cantitatea de 21 kg de pește, specia scrumbie, fără a avea documente legale de provenienţă.

Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru braconaj, iar cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea confiscării şi predată unei societăţi de profil, în vederea valorificării.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •