Politica

Politica „altfel” a PMP si-a dat duhul?

Politica „altfel” a PMP si-a dat duhul?
Politica "altfel" a PMP si-a dat duhul?
Politica „altfel” a PMP si-a dat duhul?

 

Congresul PMP din weekend-ul trecut, care a adus-o pe Elena Udrea la şefia partidului, a lăsat în urmă un val de nemulţumiri în rândul mai multor membri, printre care fostul ministru de Externe al României, Theodor Baconschi.

Mai mult, la această oră circulă zvonul că haosul acuzator care pare a se fi declanşat la centru începe să-şi facă simţite ecourile şi în teritoriu, unde se spune că mai mulţi membri PMP şi-ar pregăti bagajele ca să părăsească partidul.

Theodor Baconschi a afirmat astăzi că preşedintele Traian Băsescu şi-a ales urmaşul în persoana Elenei Udrea, menţionând că la Congresul formaţiunii intelectualii din partid au fost „evacuaţi şi marginalizaţi”.

Fostul ministru de Externe, citat de RFI:

Eu şi Adrian Papahagi suntem printre cei cinci membri fondatori care au preluat de la Fundaţia Mişcarea Populară ambiţia de a construi un altfel de partid, cu figuri noi şi cu scopul de a mobiliza electoral clasa de mijloc, România harnică, profesiunile liberale, publicul educat, care-şi doreşte un alt standard în politica românească. Noi am făcut acest efort timp de aproape nouă luni, am construit cu mult efort prima reţea de filiale ale PMP în ţară.

Întrebat ce efect va avea asupra PMP absenţa intelectualilor din conducerea formaţiunii, Teodor Baconschi a răspuns:

Am trăit un sentiment de deja vu, pentru că exact aşa cum la PDL intelectualii au fost, ca să zic aşa, puşi în vitrină şi apoi evacuaţi, s-a întâmplat un fenomen similar şi în evoluţia PMP. La PDL, implantul nu reuşise, aici chiar membrii fondatori, împreună cu personalităţile din Fundaţia Mişcarea Populară au fost marginalizaţi.

Jurnaliştii RFI l-au mai întrebat pe Teodor Baconschi dacă suspectează unele jocuri de culise înaintea Congresului PMP. Baconschi a răspuns:

Totul a fost cât se poate de clar, pentru că practic, cu excepţia unei poziţii sau a două din organigrama de conducere a PMP, a fost omul şi locul, adică echipa era prefigurată prin faptul că fiecare candidat agreat de doamna Elena Udrea a candidat singur, n-a avut contracandidaţi, deci n-au fost emoţii din punctul ăsta de vedere.

În ceea ce priveşte candidatura lui Cristian Diaconescu din partea PMP la alegerile prezidenţiale, fostul ministru de Externe a spus că anunţul a fost surprinzător, în sensul că “nu a urmat unei dezbateri în partid”:

Anunţul a fost surprinzător, în sensul că nu a urmat unei dezbateri în partid şi cu atât mai puţin unui vot, dar eu îl cunosc de mulţi ani pe domnul Diaconescu, am fost şi colegi în Ministerul de Externe şi consider că este un om respectabil, care ar putea să corespundă profilului de prezidenţiabil. Vom vedea acum şi reacţia polului de dreapta care se conturează, PDL-PNL. În ce măsură domnul Diaconescu are vreo şansă să intre în turul doi, asta e o discuţie separată.

Întrebat ce va face mai departe, Teodor Baconschi a răspuns:

N-am luat încă o decizie. Va trebui să rămân într-o repliere cel puţin tactică. Nu s-a socotit că prezenţa şi competenţele mele sunt utile noii formule de conducere, în care se regăseşte şi domnul Marin Anton sau multe alte personalităţi de acest tip. Voi sta în banca mea, voi observa ce se întâmplă pe scena politică, se vor mai întâmpla multe până în noiembrie. Regret că o serie de personalităţi de dreapta, ca Mihai Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, Cătălin Predoiu şi alţii se regăsesc în partide diferite, deşi ar fi fost nevoie ca ele să imprime politicii româneşti un suflu de schimbare efectivă.

Întrebat dacă ia în calcul o eventuală plecare din PMP, el a răspuns:

Nu mi-am pus problema, sunt pe bună dreptate obosit după acest efort de construcţie de nouă luni, după o campanie electorală foarte grea. Deci îmi iau un respiro, un mic semestru sabatic.

 

Udrea respinge acuzaţiile lui Baconschi

 

Replica noului preşedinte al PMP, Elena Udrea, n-a întârziat să apară. Udrea a respins astăzi, într-o conferinţă de presă, acuzaţiile lui Teodor Baconschi, afirmând următoarele, potrivit Mediafax:

Nu cred că a spus aşa ceva, pentru că ar fi greşit. Domnul Baconschi ar fi ştiut că, atunci când candidează trei inşi, de fapt au fost chiar patru, pentru un singur loc, unul câştigă. Nu trebuie să fie nimeni supărat că a câştigat domnul Vlaston (n.r. – Ştefan Vlaston) funcţia de vicepreşedinte. Sunt oameni care au profesii intelectuale, chiar dacă nu au fost aşa definiţi până acum în presă, şi cred că în CEN (Comitetul Executiv Naţional – n.r.), majoritatea sunt intelectuali. Dacă ne referim la aşa-zisul grup al reformiştilor, pentru că aşa s-au numit ei în PDL, când au susţinut candidatura Monicăi Macovei, Cristi Preda, spre exemplu, este în conducerea partidului şi este şi europarlamentar. De asemenea, îl avem pe domnul Vlaston, vicepreşedinte, care a câştigat în faţa domnului Baconschi. Domnul Baconschi a fost în competiţie cu domnul Papahagi şi cu domnul Vlaston şi a câştigat domnul Vlaston. Nu cred că domnul Baconschi l-ar contesta pe domnul Vlaston.

Pe de altă parte, Elena Udrea a amintit că Daniel Funeriu, după ce a pierdut în competiţia pentru preşedinţia partidului, a fost cooptat în conducerea PMP.

 

Marian Preda şi-a dat demisia de la şefia Fundaţiei Mişcarea Populară

 

Tot astăzi, PMP a primit ceea ce ar putea fi numită o lovitură de imagine după ce Marian Preda şi-a anunţat demisia de la şefia Fundaţiei Mişcare Populară,precizând că pleacă din această funcţie cu convingerea nu este posibilă o schimbare din interior a clasei politice din România, ea va trebui să vină din exterior”.

Marian Preda, într-o declaraţie de presă:

În data de 10.06.2014, mi-am depus, din motive personale, demisia din funcţia de Preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară. Mă retrag din fruntea Fundaţiei cu satisfacţia că în cele 14 luni în care am condus-o, alături de membrii fondatori, de echipa tehnică, de coordonatorii judeţeni, de voluntari, de cei peste nouă mii de membri şi cu sprijinul celui care a generat proiectul, dl. Preşedinte Traian Băsescu, am făcut din Fundaţia Mişcarea Populară o instituţie cunoscută şi respectată, un vector important al promovării valorilor, principiilor şi soluţiilor de centru-dreapta în spatiul public din România. Îmi amintesc cu bucurie de cele peste 200 de întâlniri organizate în toată ţara, de dezbaterile publice pe teme esenţiale pentru România, de mesele rotunde închise presei organizate de Fundaţie, în care cei mai buni specialişti au formulat propuneri de politici publice, soluţii la problemele societăţii; îmi amintesc de marşurile şi mitingurile organizate în stradă pentru a apăra justiţia şi statul de drept, pentru a protesta împortiva măsurilor aberante ale Guvernului. Am revăzut discursurile mele publice, documentele importante lansate de Fundaţie sau de mine în numele ei, Manifestul, criteriile de selecţie promovate de Fundaţie, Strategia Fundaţiei, comunicatele publice; toate au fost scrise sau rostite sincer, cu bună-credinţă şi, din punctul meu de vedere, toate rămân valabile. (…)

Nu mă retrag, însă, într-un turn de fildeş, revin în turnul de veghe al mediului academic, al societăţii civile. Sunt convins că de acolo va veni până la urmă schimbarea în bine a României.

Primul congres al PMP a ales, sâmbătă, membrii noilor foruri de conducere ale partidului, vicepreşedinţii, secretarul general, secretarii generali adjuncţi şi secretarii executivi, între cei care vor lipsi din conducerea partidului numărându-se Teodor Baconschi şi Adrian Papahagi.

Secretarul general al PMP a fost ales Cristian Petrescu, care va fi ajutat de cei doi secretari generali adjuncţi: Sergiu Diacomatu şi Gelu Vişan.

Vicepreşedinţii PMP care vor avea alocate domenii de activitate: Ştefan Vlaston (Strategii şi relaţii politice), Marin Anton (Politici publice), Nicolae Ivăşchescu (Resurse umane), Florian Staicu (Comunicare şi imagine), Gabriel Berca (Administraţie), Florin Secară (Relaţii cu mediul de afaceri şi patronate), Petru Movilă (Relaţia cu societatea civilă şi sindicatele), Eugen Tomac (Românii de pretutindeni), Cristian Preda (Relaţii internaţionale).

De asemenea, au fost aleşi nouă secretari executivi ai partidului, membrii Comisiei de Arbitraj şi Integritate şi cei ai Comisiei Centrale de Cenzori.

 

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •