
Miercuri, 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Educaţiei, elevii nu vor merge la cursuri. Chiar dacă nu se vor desfășura orele propriu-zise, elevii vor participa la activităţi organizate de fiecare şcoală în parte.
Conform structurii acestui an şcolar, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei, 5 iunie – Ziua Învăţătorului şi 1 iunie – Ziua Copilului.
Ziua Internaţională a Educaţiei a fost stabilită de UNESCO şi se sărbătoreşte în peste 200 de ţări.
