
O analiză Mediafax arată că, în toate cele cinci luni ale sesiunii parlamentare proaspăt încheiate, un parlamentar român a lucrat mult mai puţin decât lucrează, într-o singură lună, un salariat cu program standard de opt ore. Şi asta nu e totul: doar 30% din legile adoptate au fost iniţiative parlamentare, restul venind de la Guvern.
Circa 176 de ore, atât totalizează lunar un salariat cu program standard de opt ore, care lucrează, în medie, 22 de zile în fiecare lună, în timp ce în cele 36 de şedinţe de plen din februarie până în iunie, inclusiv în sesiunea extraordinară din iulie, senatorii au acumulat, cu chiu, cu vai, aproximativ 104 de lucru. Cât îi priveşte pe deputaţi, avem de-a face cu 35 de şedinţe de plen, care reprezintă în total aproape 94 de ore.
Care este „compoziţia” acestor ore de lucru ale parlamentarilor? La şedinţele de plen ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor se adaugă cele opt şedinţe de plen comun ale celor două Camere ale Parlamentului. Senatorii şi deputaţii au avut câte două zile de plen pe săptămână în sesiunea proaspăt încheiată, luni şi marţi. La acestea se adaugă timpul petrecut în şedinţele Comisiilor parlamentare de specialitate, de obicei tot lunea şi marţea, înainte sau după plen, însă uneori şi în zilele de miercuri. Numai că majoritatea parlamentarilor părăsesc Capitala încă de miercuri pentru a se deplasa în teritoriu. În teritoriu, conform programului oficial, aleşii ar trebui să aibă activitate în circumscripţiile electorale, pentru a-şi consulta alegătorii. Cu toate acestea, presa a relatat, în numeroase rânduri, că birourile parlamentarilor din teritoriu sunt fie de negăsit, fie nu sunt deschise pentru audienţe, subliniază Mediafax.
Reamintim că, totuşi, în această sesiune, activitatea parlamentară a fost suspendată timp de o lună de zile pe perioada campaniei pentru europarlamentare. Chiar şi în afara acestei perioade, prezenţa parlamentarilor la şedinţele s-a dovedit în nenumărate rânduri greu de întrunit. Şedinţele de plen, fie ale Senatului, fie ale Camerei Deputaţilor, au fost suspendate în mai multe cazuri după ce aleşii au decis să părăsească reuniunile, astfel încât nu a mai fost întrunit cvorumul – prezenţa minimă a jumătate plus unu din membrii Camerei respective.
Alteori, şedinţele de plen au fost deschise pentru a se anunţa că nu vor avea loc, din cauza absenţei masive a parlamentarilor. A fost cazul Camerei Deputaţilor, pe 13 mai, când durata şedinţei a fost o premieră pentru istoria Parlamentului din ultimii ani: 24 de secunde. Durata medie a unei şedinţe de plen la Senat a fost de 173 de minute, în vreme ce deputaţii au petrecut la plen în medie 160 de minute.
Pentru activitatea lor parlamentară, deputaţii şi senatorii primesc lunar o idemnizaţie de cel puţin 5.000 de lei în fiecare lună, inclusiv în perioada vacanţelor parlamentare, două luni de zile în timpul verii şi o lună în timpul iernii.
Guvernul ca fabrică de legi
În camera deputaţilor şi în Senat au fost aprobate, în sesiunea parlamentară, 110 acte normative, care au devenit legi ca urmare a promulgării şi publicării în Monitorul Oficial. Însă iniţiatorul cu cele mai multe acte normative promovate nu a fost instituţia parlamentară, ci Guvernul, care a iniţiat 67% din proiectele care au primit acceptul parlamentarilor şi au devenit legi.
Dintre actele promovate de Executiv, 44% au fost Ordonanţe simple sau Ordonanţe de Urgenţă care au primit votul senatorilor şi deputaţilor, respectiv 39 de astfel de acte. Doar două ordonanţe de urgenţă au fost infirmate prin votul parlamentarilor. În acelaşi timp, 23 % din legile adoptate în sesiunea parlamentară au fost proiecte de lege ale Guvernului, adică 20 de astfel de acte normative.
Parlamentarii au fost iniţiatori a 31% dintre legile votate şi intrate în vigoare în această sesiune parlamentare, adică 27 de legi.
Totuşi, mare parte din iniţiativele legislative care au primit, de la începutul anului, votul definitiv al parlamentarilor şi au fost promulgate de şeful statului au fost depuse în Legislativ în anii anteriori. Doar trei proiecte din cele depuse de la începutul acestui an au obţinut calitatea de lege. Guvernul a avut, în schimb, 27 de proiecte în acest an care au fost promulgate în cele din urmă, fiind vorba atât de proiecte de lege, cât şi de Ordonanţe de Urgenţă sau solicitări de ratificare a unor acorduri, tratate internaţionale sau memorandumuri, se mai arată în analiza Mediafax.