Vinerea Mare este ultima zi de vineri din Postul Paștilor și, potrivit tradiției, este zi de post negru, în care nu se bea decât apă toată ziua. Ziua de vineri din Săptămâna Mare este o zi de doliu pentru creștini, aceștia retrăind două evenimente cutremurătoare din istoria mântuirii: răstignirea Fiului lui Dumnezeu pe cruce și punerea Sa în mormânt.
În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit și Sfântul Aer) pe sub care trec credincioșii, până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile. Sfântul Epitaf este un obiect bisericesc de cult de forma dreptunghiulară, confecționat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se afla imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului. Acesta este așezat pe o masă mai înaltă, iar credincioșii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfântul Epitaful și trec de trei ori pe sub masa pe care este așezat.
Așa și credincioșii își amintesc, acum, că și ei trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt pentru a merge la viața veșnică în Hristos.
După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălțării Domnului.
După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf. La sfârșitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane.
Cercetătorii etnografi susțin că, în comunitățile tradiționale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului și întunericului, oamenii rămânând fără protecție divină. Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obișnuite, denumirea de Vinerea Seacă, cum se mai numește această zi, explicându-se prin postul negru pe care mulți oameni obișnuiau să-l țină.
În unele zone ale țării se afumă cu tămâie pomii și casele pentru a le feri de animalele sălbatice, de trăsnete, boli și dăunători.