
Vineri, 8 iulie, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, a organizat şi desfăşurat în Poligonul de specialitate Muchea, o activitate de distrugere a elementelor de muniţie rămase neexplodate, rezultate în urma asanării terenului pe teritoriul judeţului.
Au fost distruse 78 elemente de muniţie rămase din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dintre care 4 proiectile explozive de diferite calibre, 72 grenade defensive de război, un corp de proiectil calibrul 100 mm şi un focos proiectil exploziv calibru 100 mm. Pentru distrugerea acestora s-a folosit aproximativ 4,4 kg exploziv.
Paza transportului şi asigurarea perimetrului zonei de executare a lucrărilor de distrugere au fost asigurate de către un echipaj al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila şi un echipaj al Poliţiei Rutiere Brăila.