
Sâmbătă și duminică, CS Micul Prinț Brăila a organizat ediția de vară a Cupei „Micul Prinț” la șah clasic. Competiția organizată de clubul condus de Iulian Preda este omologată FIDE și s-a adresat atât copiilor, cât și juniorilor și seniorilor.
La ediția din acest an a participat ca invitat maestrul FIDE Marius Ceteraș, care le-a prezentat participanților la competiție cărțile pe care le-a publicat până acum. Ultima carte a sa, pe care a lansat-o astăzi la Brăila, se numește ”Atacul asupra regelui” și face parte dintr-o serie de cărți dedicate și împlinirii în anul 2018 a 100 de ani de la Marea Unire, cele trei cărți din seria ”100 de teste de șah”, având coperțile în culorile drapelului României.
Născut la 5 aprilie 1973, Marius Ceteraș locuișste în Alba Iulia și este de profesie inginer electrotehnist. A început să joace șah de la vârsta de 5 ani, iar de la vârsta de 10 ani a început să studieze șahul cu maestrul Mihail Breaz. Ceteraș este Maestru FIDE din 1992 și antrenor de șah din 1995. Ceteraș are în palmares două titluri de campion național de juniori un loc 8 la Campionatul European de Juniori, Sas van Gent, Olanda în 1992, locul 6 în Campionatul Național de seniori în 1993 și vicecampion național de seniori pe echipe cu Potaissa Turda în 2002.
Clasamentul finala al Cupei Micul Prinț a fost:
1.Gălățanu Iulian – Sah Club Galați; 2. Antonică Dragoș – CS Diana Galați; 3. Codreanu Alex-Cosmin 4. Ifrim Mihai – CS Micul Prinț Brăila; 5. Bîtcă Gheorghe – CS Micul Prinț Brăila. În clasamentul open al fetelor pe locul 1 s-a clasat Andres Marina-Corina de la Sah Club Galați.
Locul 1 la categoria elo 2000 a fost obținut de Călinoiu Constantin – CS Diana Galați, iar locul 1 la elo 1800 i-a revenit Alinei Vorniceanu de la Sah Club Galati.
La categoria 18 ani, pe locul 1 s-a clasat Chipăilă Cristian -Florin de la Șah Club Galați, urmat de Oncescu Vlad -Norin de la CS Micul Prinț Brăila și Ciolacu Neculai -Rareș.
Pe locul 1 la categoria jucători sub 14 ani s-a clasat Barbu Simon -Alexandru, urmat de Popa Marius de la Sah Club Galați și Giugiuc Andrei de la CS Micul Prinț Brăila.
Locul 1 la categoria 10 ani i-a revenit lui Vasilescu Ciprian de la CS Micul Prinț Brăila, locul 2 a fost ocupat de Ancuța Eduard de la CS Micul Prinț Brăila, iar pe locul 3 s-a situat Cerviș Mihai, tot de la CS Micul Prinț Brăila.
La băieți de 8 ani pe locul 1 s-a clasat Andrei Ciprian de la CS Micul Prinț Brăila, iar la fete de aceeași vârstă clasamentul a fost: locul 1- Pătrașcu Maria – Teodora – Sah Club Galați, locul 2- Anghel Teona – Sah Club Galați, locul 3- Rădulescu Larisa – CS Micul Prinț Brăila.
La grupa fete de 10 ani, locul 1 i-a revenit Alinei Boureanu de la CS Micul Prinț Brăila.