Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că proiectul cu bani europeni de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Brăila nu va fi afectat de demersul lor în instanță privind scăderea prețului la apa potabilă din municipiul Brăila, pentru care au strâns 10160 de semnături de la cetățenii din municipiu.
Alexandru Popa a declarat că CUP Dunărea Brăila înregistrează în fiecare an profit, ”pe cârca brăilenilor”, iar o mare parte din profitul brut a fost investit în mașini de lux, și se plătesc și salarii foarte mari persoanelor din conducerea companiei și șefilor de birouri. Popa a precizat însă că salariile celor care muncesc la ”firul ierbii” sunt însă foarte mici.
În cadrul conferinței de presă organizate după depunerea întâmpinării în instanță pentru susținerea reducerii prețului apei potabile în municipiu, Popa a spus că munca pentru strângerea celor peste 10 mii de semnături a fost dusă de întreaga echipă a PNL Brăila.
Cătălin Canciu, președintele organizației municipale a PNL Brăila a declarat că de mult timp liberalii au atras atenția administrației locale privind prețul ridicat al apei potabile și le-a mulțumit brăilenilor care au semnat în susținerea acestui proces colectiv.
La rândul său, consilierul județean Alexandru Bucălău, secretarul general al PNL Brăila, a declarat că speră ca demersul liberalilor să aibă succes și să fie benefic pentru cetățenii din municipiul Brăila și a dat asigurări că liberalii vor merge până la capăt cu acest proces.