Sport

Lectia de franceza

Lectia de franceza
Lectia de franceza
Lectia de franceza

România – Franța 19-31 (8-15) în meciul pentru locurile 5-6 de la Campionatul Mondial de handbal feminin pentru tineret. Handbalistele de la HC Dunărea Brăila, Perianu și Safta au marcat 10 goluri.

Portarul Gabriel a oprit mai mult de jumatate din atacurile romancelor
Portarul Gabriel a oprit mai mult de jumatate din atacurile romancelor

Sâmbătă la prânz, naționala pregătită de Seviștean Popa și Cristian Preda trebuia să demonstreze că ar fi meritat o medalie la aceste campionate mondiale, dar s-a lovit de o echipă a Franței mai ambițioasă și mai concentrată la joc, dar care a avut și un portar în zi mare, Catherine Gabriel parând 16 din cele 27 de aruncări la poarta sa.

România a deschis scorul prin Gabriela Perianu după alte două atacuri ratate de Pricopi și Perianu. Tot Perianu a marcat pentru 3-1 în minutul 5, dar din acest minut a început căderea inexplicabilă a româncelor care au primit gol după gol și în minutul 17 erau conduse cu 3-9! Tot brăileanca Gabriela Perianu a găsit următoarea breșă în apărarea franceză în minutul 18, când România a marcat al patrulea gol din acest joc, dar în minutul 21 Franța s-a distanțat la șapte goluri, scor 4-11. Tot Perianu a marcat următorul gol al României și a obținut apoi o aruncare de la 7 m, transformată de Nicoleta Safta și scorul a dvenit 6-11. Următoarea reușită a fost tot una a brăilencelor, Perianu a încercat să pătrundă dar a fost faultată, iar Nicoleta Safta a transformat aruncarea de la 7 m acordată. Franța a marcat apoi de trei ori consecutiv și în minutul 29 conduceau cu 8 goluri, însă ultimul gol al primei reprize a fost marcat în ultimele secunde de Nicoleta Safta, tot din aruncare de la 7 m și la pauză s-a intrat la scorul de 8-15, cu 7 goluri marcate de cele două jucătoare de la Dunărea Brăila.

La lectia de franceza
La lectia de franceza

După pauză scenariul finalului de primă repriză a continuat și Franța s-a distanțat la 10 goluri în minutul 40, scor 10-20. Diferența de 9-10 goluri s-a menținut până spre finalul meciului, ultima reușită a româncelor fiind în minutul 57 când ploieșteanca Zamfirescu a marcat pentru 19-28, iar ultimele trei goluri ale meciului au fost în dreptul Franței, care s-a impus la final cu 19-31, cu un gol marcat în ultima secundă de la 7 m, după ce Constantinescu a oprit prin fault un contraatac și s-a ales cu a treia eliminare de două minute.

Pentru România au jucat: Denisa Dedu – 7 intervenții din 26 de aruncări, Elena Șerban -4/14 și Ana Inculeț – 0/2 (portari); Ana Maria Tănăsie -3 goluri din 4 aruncări, Bianca Tiron – 1/3, Maria Zamfirescu -1/8, Gabriela Perianu – 6/15, Maria Cicic -0/1, Camelia Carabulea -2/6, Maria Constantinescu -0/9, Andreea Pricopii -2/4 (1 de la 7 m), Laura Popa -0/4, Nicoleta Safta -4/4 (toate de la 7 m), Andreea Chiricuță -0/1 și Roxana Cîrjan -0/1. Maria Claudia Constantinescu a ratat o aruncare de la 7 m la scorul de 3-9. Gabriela Perianu a fost pe teren 54 de minute, iar Nicoleta Safta a jucat 32 de minute.

În urma acestei înfrângeri, naționala de tineret U20 a României a terminat pe locul 6 la acest campionat mondial, o clasare sub așteptări, după ce porneau favorite la câștigarea unei medalii.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •