Dacia Unirea a întâlnit astăzi pe Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a IV-a din Liga a 2-a. Ambele echipe aveau nevoie de victorie pentru a scăpa mai repede din zona de jos a clasamentului, dar la final fiecare echipă s-a ales cu câte un punct, asta după ce Brăila a trimis de două ori mingea în bară și a ratat și un penalty.
Dacia Unirea Brăila a condus cu 1-0 din minutul 4, dar s-au văzut egalați după 40 de minute, iar în minutele de prelungiori ale primei reprize au ratat și o lovitură de la 11 metri. Ca ghinionul să fie complet jucătorii antrenați de Florentin Petre au trimis mingea în barele porții apărate de Moroz. Astfel, la al doilea meci de pe teren propriu Dacia Unirea Brăila a obținut doar un punct în meciul cu Astra Giurgiu și rămâne fără victorie după 4 etape.
Brăila a avut o primă oportunitate de a deschide scorul în minutul 3. Cocîrlă trimite pentru Petre, în stânga, acesta a centrarat pentru Răducan, care din 3 metri a vrut să trimită la bara a doua pentru Lungu, dar Riza a deviat în corner, foarte puțin peste transversală.
În minutul 4 Stănciulescu a interceptat o minge la centrul terenului și i-a pasat lui Stănescu, acesta a trimis în stânga pentru Șandru care a centrat la 7 metri de poartă de unde Gabriel Răducan reia acrobatic în poarta lui Moroz, 1-0.
În minutul 13 Dacia Unirea putea face 2-0. Răducan a șutat de la 20 de metri în bara din dreapta lui Moroz, mingea a ajuns la Petre, care din 6 metri a șutat în portar, care a scos în față, până la Stănescu care a șutat din 11 metri ușor lateral stânga, de unde a trimis pe lângă poartă.
În minutul 22 Cocîrlă a vrut să își încerce norocul cu un șut de la 25 de metri, dar mingea a trecut pe lângă bara porții giurgiuvenilor.
În minutul 28 Riza a executat o lovitură liberă de la 25 de metri poziție centrală, a trimis pe lângă zid, dar portarul Andrei a reținut. În minutul 35 Dragoș Gheorghe a avut o incursiune pe partea stângă, a intrat în careu, dar a fost blocat în momentul șutului, După lovitura de la colț bătută scurt de Grecu, mingea a ajuns din nou la Dragoș Gheorghe care a șutat din 10 metri peste poarta apărată de Andrei.
În minutul 40 Brăila a avut o lovitură liberă bătută de Cocîrlă, la care Stănescu a reluat cu capul și Moroz a respins în corner. Un minut mai târziu Petre centrează din careu, iar Stănescu a trimis din voleu pe lângă vinclu. În minutul 44 Petre a bătut slab o lovitură liberă de la 26 de metri, ușor lateral stânga, și portarul oaspeților a reținut fără probleme. Portarul Moroz a degajat, mingea a fost respinsă de Stănciulescu la 30 de metri, iar Dragoș Gheorgeh a câștigat duelul cu Șandru și a trimis mingea în față pentru David Brăilă, iar acesta a trecut de mai mulți adversari până și-a creat un culoar de șut de la 16 metri, direct în vinclul din dreapta, făcându-l spectator pe portarul Cristian Andrei, 1-1.
În minutul 45+2 Petre a trimis o pasă în mijlocul careului pentru Răducan, iar Stoian l-a faultat în careu pe atacantul brăilenilor și arbitrul Sergiu Anton a dictat penalty pentru Dacia Unirea. Raphael Stănescu a încercat să bată ”artistic” dar a șutat slab și portarul a ghicit colțul respingând mingea în față. Petre a urmărit mingea dar șutul său de la 7 metri a fost respins în corner de Stoian.
În repriza a doua Dacia Unirea Brăila a ieșit prima de la vestiare și a încercat să lovească decisiv încă din debut, iar în minutul 50 la o acțiune cursivă de atac a gazdelor, Stănescu a șutat de la 22 de metri, dar Moroz a respins în corner de la rădăcina barei. În minutul 54 Stănescu îl lansează în careu pe Taciuc,însă acesta a reluat din 8 metri mult peste poartă. În minutul 61 Patrick Petre a executat o lovitură liberă de la 24 de metri, peste zid, dar portarul Moroz a scos de sub transversală în corner.
În minutul 73 Ioniță a recuperat o minge în propria jumătate de teren, i-a pasat lui Lungu, acesta a combinat în stânga cu Petre și apoi i-a pasat în careu lui Raphael Stănescu, dar acesta de la 8 metri a trmis peste portar, mingea a lovit transversala și a revenit în teren iar Moroz a reținut, Stănescu fiind preocupat să își pună mâinile în cap după această ratare în loc să urmărească mingea.
În minutul 85 Stănescu a șutat de la circa 23 de metri ușot lateral dreapta, pe colțul scurt, dar mingea a ocolit cadrul porții. Pe final de meci brăilenii au încercat să înscrie golul vixctoriei, dar cel mai mult le-a lipsit inspirația în găsirea drumului spre poarta Astrei și meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1).
Dacia Unirea: Cr. Andrei – Pătlăgică, D. Ciobanu, Stănciulescu, Mih. Șandru – Cocîrlă (min. 79 Apostolache), R. Stănescu, Fl. Lungu, Al. Taciuc – Gab. Răducan (min. 65 N. Ioniță), P. Petre (min. 79 Priboi). Antrenor: Florentin Petre
Astra: Moroz – R. Zamfir, Ad. Stoian, D. Vasilescu, Riza – Gab. Șerban, Rob. Grecu (min. 64 Banu), Dr. Gheorghe (min. 75 Adeshina), Brăilă – Gab. Dumitrașcu (min. 46 Val. Gheorghe), Cl. Dragu (min. 64 Stahl). Antrenor: Florin Stîngă
După 4 etape Dacia Unirea a acumulat 2 puncte, iar etapa viitoare va juca în deplasare, cu Petrolul Ploiești, sâmbătă, 28 august, de la ora 15.30.