Biserica „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” din Braila este singurul asezamant ortodox din Romania provenit dintr-o geamie, constructia pastrand si astazi elemente orientale si fiind una din putinele biserici din tara care nu are turle.
Cladirea in care se gaseste astazi Biserica „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” a fost geamie in timpul stapanirii otomane (sec. XVII -XVIII), fiind transformata in biserica ortodoxa in 1831, dupa ce Braila a revenit Tarii Romanesti, prin Pacea de la Adrianopole.
Potrivit profesorului de cultura teologica si profana, initiat in studiul monumentelor musulmane, Gheorghe G. Stanescu, monumente cu specific similar Bisericii „Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil” din Braila nu se mai afla pe teritoriul Romaniei, iar in afara tarii mai sunt doar doua astfel de asezaminte, unul in fosta Iugoslavie si altul in Bulgaria.
Biserica este cea mai veche din Braila si, in acelasi timp, o marturie istorica a imprejurarilor in care, in urma razboiului ruso-turc, din anii 1828-1829, si a Pacii de la Adrianopole (1829), orasul si teritoriul din jurul orasului, organizate ca raia turceasca, au reintrat in componenta Principatului Tarii Romanesti.
Initial, cladirea a servit ca lacas de cult musulman, adica „mesdjid” sau „geamie”. Geamia a fost transformata in biserica ortodoxa pentru prima data, temporar intre 1808-1810 si definitiv dupa eliberarea Brailei de sub turci, din initiativa arhiducelui Mihail Pavlovici Romanov, seful armatei rusesti.
Arhiducele a cerut de la Episcopia Buzaului, sub jurisdictia careia se afla Braila, aprobarea de a transforma geamia in biserica crestina ortodoxa, tocmai pentru a aminti de eliberarea Brailei de sub ocupatie otomana.
In Duminica Ortodoxiei a zilei de 8 martie 1831, dupa ce s-a facut Sfantul Altar, s-a oficiat sfintirea bisericii de catre un arhimandrit delegat de episcopie, dandu-i-se hramul Sfantului Arhanghel Mihail.
Profesorul Ioan Simionescu, in lucrarea sa „Orase din Romania”, (ed. 1925), vorbind despre Braila, scria: „Cum urci in port, pe la debarcader, dai intr-o rotonda frumoasa, relativ bine intretinuta, spatioasa. Daca n-ar fi vechea geamie, prefacuta in bisericuta, care sa-ti arate ca pe aici a fost o raia turceasca, te-ai crede dupa flori, ca si dupa cladirile imprejmuitoare, in vreun oras din apus”.
Traditia acorda cladirii o vechime de peste 250 ani. Lipsa oricarei ornamentatii baroce in partea veche a cladirii arata ca aceasta constructie este anterioara anului 1750, iar mentiunea lui P.P. Panaitescu, in „Calatori poloni in tarile romane” (Bucuresti, Acad. Romana, 1930) atesta faptul ca, in anul 1667, s-ar fi inceput constructia unui „ mesdjid” impotriva prevederilor tratatelor internationale.
Vechiului locas de cult musulman, construit din caramida nearsa, i s-a adaugat absida altarului din caramida bine arsa.
Ferestrele dinspre rasarit au fost astupate si s-au inlocuit ferestrele inguste suprapuse de pe fatadele nord si sud, cu ferestre simple largi si rotunjite sus, care au rezistat pana in vremurile noastre. Sub tencuiala se afla urma ferestrelor de sus ale fostei geamii, astupate cu caramida.
In 1862, biserica a fost marita cu sapte metri spre vest, ajungand la actuala forma si dimensiune. Partea adaugata prezinta spre exterior o fereastra similara celor existente si cate o intrare laterala spre nord si sud. In interior, aceasta parte este prevazuta cu un etaj pentru a se diferentia de cladirea veche.
In anul 1922, potrivit documentatiei cu nr. 136/1922, aprobata de Ministerul Cultelor si Artelor de atunci, zidul bisericii a fost refacut in exterior, inlocuindu-se caramida nearsa cu caramida de presa. Cheltuielile au fost suportate de sotii Nedelcu si Ana Chercea, ctitori restauratori.
In anul 1935, a fost scoasa igrasia din exterior prin inlocuirea caramizii si lasarea unui canal de ventilatie in perete. Toate reparatiile efectuate nu au influentat in niciun fel infatisarea monumentului.
Partea veche a cladirii – fost mesdjid – este sustinuta de pilastri de stejar, plasati in zidurile exterioare si liberi in interior.
Tavanul este ornamentat cu baghete de lemn in stil oriental. Partea centrala a tavanului – gobec-ul – a fost ulterior acoperita cu stuc, pe care s-a pictat figura Pantocratorului, care, in bisericile ortodoxe obisnuite se gaseste in centrul cupolei naosului.
Minaretul de zid a fost inlocuit cu o clopotnita de lemn in anii 1828-1829, chiar in timpul razboiului ruso-turc, care a ars in noaptea de 1 iulie 1885.
Dupa 1885, a fost construita o alta clopotnita din lemn, care a fost inlocuita, la randul ei, cu aprobarea Ministerului Cultelor, cu actuala clopotnita de zid, in stil romanesc, construita de sotii Chercea, in anul 1923.
Din tunurile turcesti capturate de rusi in batalia de la cetatea Silistra s-au turnat, in Rusia, trei clopote pentru biserica, toate avand inscriptia: „Acest clopot facutu-i-s-au din tunuri turcesti ce s-au luat de la cetatea Silistrei in leatul 1829, luna deckembrie, de catre tutorele Rusienesti ostiri si s-au harazit spre pomenire de Prea Puternicul a toatei Rusii Imparatul Nicolae I la biserica cea noua din Valahia, unde se prasnuieste hramul Sfantul Arhanghel Mihail, 1832. Maistor Grigore Federisev, Petersburg”.
Clopotele s-au spart odata cu clopotnita, in noaptea de 1 iulie 1885. Clopotele returnate de epitropie au fost sparte si luate de nemti, ocupantii orasului Braila, in 6 iunie 1917, pentru fabricarea de armament. Actualele doua clopote sunt daruite de ctitorii restauratori, sotii Chercea.
Pe catapeteasma bisericii este asezata icoana Sfantului Arhanghel Mihail, din argint aurit, in toc din lemn. Ea a fost executata in Rusia si daruita bisericii de marele duce Mihail Pavlovici, in anul 1834, impreuna cu un rand de carti ritualice, in limba slavona, legate in piele.
Prin adresa cu nr. 988, din 18 martie 1836, se recomanda de catre conducerea vremii ca, la sosirea icoanei adusa din Bucuresti prin Buzau, „sa iasa spre intampinarea ei la bariera autoritatile si toti orasenii”.