
La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat etapa a IV-a a campionatelor naționale de juniori republicani A și B, etapă care a consemnat a patra victorie consecutivă pentru juniorii A de la CF Brăila.
Sâmbătă de la ora 12.00, pe stadionul Chimia din stațiunea Lacu Sărat, juniorii A de la CF Brăila pregătiți în acest an de Adrian Baldovin, au repurtat a patra victorie consecutivă, trecând cu scorul de 4-1 de Săgeata Năvodari, în derbyul etapei. Înaintea acestui meci ambele echipe erau neînvinse la juniori A. Golurile celor de la CF Brăila au fost marcate de Dragoș Mucuță (2), Gabriel Gheorghe și Marian Iordache.
Celelalte rezultate ale etapei au fost: LPS Galaţi – CSS Tecuci 4-1, Dunărea Galaţi – Oţelul Galaţi 3-4, FC Farul – Delta Tulcea 7-0, Unirea Slobozia – Dunărea Călăraşi 5-4. Partida ACS Performer – FC Viitorul a fost amânată pentru 8 octombrie. Profitând de amânarea meciului dintre cele două echipe din Constanța, juniorii A de la CF Brăila au trecut pe primul loc în clasamentul seriei 2, cu 12 puncte și golaveraj 16-4.
La juniori republicani B (născuţi după 1 ianuarie 1998), CF Brăila a suferit al patrulea eșec în acest sezon, pierzând pe teren propriu meciul cu Săgeata Năvodari, scor 0-1. Celelalte rezultate din etapa a IV-a a juniorilor B seria 2, au fost: LPS Galaţi – CSS Tecuci 3-2, Dunărea Galaţi – Oţelul Galaţi 0-3, FC Farul – Delta Tulcea 0-1, Unirea Slobozia – Dunărea Călăraşi 1-1. Partida ACS Performer – FC Viitorul a fost amânată pentru 8 octombrie. CF Brăila este singura echipă din serie fără nici un punct după 4 etape.