Silviu Mares 19 noiembrie 2020

Medicul ortoped Cristian Pricop a renunțat după doar o zi la funcția de președinte al CA la Spitalul Județean de Urgență Brăila, dar și la calitatea de membru în Consiliul de Administrație.

Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac a opinat că decizia PNL de a-I solicita lui pricop să renunțe la această funcție a fost una politică.

Eu cred că este o decizie pur politică. Am încredere în domnul doctor Pricop că este un om profesionist, știa ce e la spital, iar gândirea mea era ca acest Spital Județean să nu mai fie câmp de bătălie politică. De asta am încercat și voi încerca de fiecare data să adunăm toți oamenii competenți să facă parte din structurile de conducere ale spitalului, astfel încât spitalul să devină ceea ce trebuie. Să continuăm investițiile în spital, să atragem resursă umană că acolo suntem deficitari, să continuăm investițiile în aparatură medicală” a spus Iulian Chiriac.

Președintele CJ Brăila a spus că toate investițiile din spital se fac și cu pacienți în spital, iar acesta este un dezavantaj, dar va continua investițiile în spital.  

Comentarii