Președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D), Iratxe García Pérez a avut o întâlnire la Strasbourg, cu jurnaliști din Brăila și Galați. Întâlnirea a fost organizată de europarlamentarii PSD Dan Nica (liderul delegației române din cadrul Grupului S&D) și Mihai Tudose, care i-au invitat pe reprezentanții presei din Brăila și Galați la Parlamentul European, în perioada 6-9 iunie.
Iratxe García Pérez Pérez a amintit de o vizită făcută în luna aprilie în România, la Isaccea, pentru a vedea la fața locului situația refugiaților ucraineni care intrau la acea vreme în țara noastră, facând totodată și o vizită la Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.
„A fost pentru mine o oportunitate să cunosc mai bine realitățile din țara dumneavoastră și realitățile din regiunea respectivă. Am avut ocazia să văd cum afectează acest război viețile noastre de zi cu zi și să văd cum funcționează solidaritatea uriașă de care au dat dovadă cetățenii români, Guvernul român, administrațiile locale, în relația cu ucrainenii. A fost cu adevărat impresionant. De atunci spun tot timpul aici, în Parlamentul European, în fața colegilor mei, că sunteți un adevărat exemplu. Știți foarte bine ce înseamnă solidaritatea și faceți o treabă excepțională din acest punct de vedere. Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru faptul că mi-au oferit această oportunitate.
Și tot din acest motiv insist și pe câteva teme importante pentru țara dumneavoastră, cum ar fi, de exemplu, cum putem ajuta Guvernul pe teme precum infrastructura de transport și, desigur, admiterea în Spațiul Schengen.
După vizita mea în țara dumneavoastră, în primul meu discurs aici, în Parlamentul European, am spus că este pur și simplu de neînțeles de ce România nu este în Spațiul Schengen, când ați îndeplinit toate criteriile. Și nu putem accepta această situație. Și vom continua să luptăm pentru această cauză” a spus Iratxe García Pérez.
În cadrul vizitei la Parlamentul European, la Strasbourg, reprezentanții presei din Brăila și Galați au avut întâlniri și cu europarlamentarii Carmen Avram, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Rovana Plumb, Victor Negrescu, Dragos Benea.