
Duminică dimineața, pe pista stadionului Municipal din Brăila, s-a desfășurat etapa a III-a a Campionatului Național Individual de dirt-track pentru seniori. Dacă prima etapă de la Sibiu a fost câștigată de bulgarul Chavdar Chernev, care a câștigat manșa finală, iar Milen Manev s-a impus în finala din etapa a II-a, desfășurată sâmbătă după-amiaza la Brăila, în etapa de duminică s-a impus brăileanul Alexandru Toma, care a câștigat manșa finală după o luptă strânsă cu bulgarul Manev.

Etapa de duminică dimineața a adus la start doar 15 sportivi seniori, al 16-lea concurent fiind ales dintre cele patru rezerve de la juniori. În această etapă spectatorii prezenți au avut parte de toată frumusețea acestui sport, cu trei accidente fără urmări, cu depășiri spectaculoase, dar în primul rând cu manșe disputate atunci când la start s-au aliniat sportivi de valoare.
O primă manșă disputată a fost manșa a cincea, la startul căreia s-au aliniat bulgarul Milen Manev și brăileanul Alexandru Toma. Manșa a fost câștigată de bulgar, dar brăileanul avea să se revanșeze în manșa finală. În manșa a 8-a s-au bătut pentru primul loc bucureșteanul Adrian Gheorghe și brăileanul Fănică Popa, victorios fiind bucureșteanul.În manșa a 14-a bulgarul Chavdar Chernev a trecut primul linia de sosire, fiind urmat de Alexandru Toma și Fănică Popa, dar cea mai spectaculoasă manșă a fost manșa a 18-a, în care Adrian Gheorghe l-a învins pe bulgarul Chavdar Chernev, după o cursă în care sportivul din Bulgaria a condus-o până în ultimul tur.

După 20 de manșe pe primele patru locuri s-au clasat Milen Manev cu 15 puncte, urmat de trei alergători cu câte 13 puncte: Chavdar Chernev, Alexandru Toma și Adrian Gheorghe. Având în vedere că pentru a se disputa semifinala ar fi fost necesară o manșă de departajare a celor trei sportivi cu câte 13 puncte, s-a luat hotărârea ca semifinala să nu se mai dispute și cei patru au participat în manșa finală. În această ultimă manșă sportivul de la CSM Brăila, Alexandru Toma, a făcut o cursă excepțională reușind să preia conducerea cursei încă după prima turnantă și nu a mai cedat-o până la final, deși Manev a fost mai tot timpul în coasta brăileanului. Pe locul 3 în manșa finală s-a situat Chernev, iar ultimul a trecut linia de sosire Adrian Gheorghe de la CSTA București (fiul mult mai celebrului Marian Gheorghe).
Având în vedere că de la ora 14.00 urma să înceapă meciul de fotbal, la juniori republicani B, între CF Brăila și Săgeata Năvodari, manșele din etapa a III-a a campionatului de juniori a fost amânată pentru 24 mai, când este programată etapa următoare a campionatului de dirt-track, ce va avea loc tot la Brăila.

După trei etape desfășurate pe primul loc în clasamentul general se află Alexandru Toma de la CSM Brăila cu 41 de puncte, urmat de Adrian Gheorghe de la CSTA București cu 37 de puncte, Milen Manev din Bulgaria cu 33 de puncte acumulate, însă în doar două etape, Chavdar Chernev din Bulgaria cu 32 de puncte, Florel Ungureanu de la Voința Sibiu cu 30 de puncte, Fănel Popa de la CSM Brăila cu 25 de puncte.
Festivitatea de premiere a fost făcută de doamnele Păunița Iuga și Corina Andronache de la DJTS Brăila, care a oferit diplome și cupe ocupanților podiumului, dar și de profesorul Marian Neta, directorul CSM Brăila, care a organizat foarte bine cele două etape ale Campionatului Național Individual de dirt-track.