Administratie

Independence Day, sarbatorita in Braila fara oficialitatile locale

Independence Day, sarbatorita in Braila fara oficialitatile locale

Primăria Municipiului Brăila a organizat astezi o manifestare dedicată Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii. Zeci de copii și câțiva adulți, în majoritate părinți sau bunici ai copiilor, au venit începând cu ora 16.30 în fața Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Brăila, pentru a participa la activitățile dedicate acestei sărbători.

În deschiderea evenimentului au evoluat, cu un dans ritmic, majoretele de la Ritmic Dans din cadrul Cercului Militar Brăila.

Iulian Gheorghe, actor al Teatrului de Papuși Brăila, a jucat rolul  „Unchiul Sam” și a citit „Declarația de Independență”, dupa care profesorul de istorie Cornelia Miler a vorbit despre însemnătatea acestui document.

Elevi ai Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” din Brăila au continuat cu momente artistice, interpretând cântece din Statele Unite ale Americii.

Pe parcursul evenimentului, un grup de elevi de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” au pictat și au realizat lucrări de facepainting copiilor prezenți.

Organizatorii au oferit gogoși americane, dar au uitat să asigure și suficiente scaune pentru cei prezenți, mulți copii preferând să se așeze pe jos, unele dintre puținele scaune existente fiind ocupate cu sacoșe. De altfel, la eveniment nu au fost prezente oficialitățile locale, de la aceeași oră fiind programată o ședință de îndată a CLM.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •