Duminică, 17 decembrie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 21 de acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății. Totodată s-a intervenit la 49 de evenimente, 44 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
În cadrul acțiunilor au fost verificate mai multe societăți comerciale, legitimate peste 240 de persoane și controlate 242 de vehicule, 161 din șoferii acestora fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 137 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 52.005 lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 13 permise de conducere și au ridicat 7 certificate de înmatriculare.
Pe linie rutieră, s-a acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, precum abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete/atelaje hipo, depășirile neregulamentare, nerespectarea regimului legal de viteză și pentru combaterea conducerii de autovehicule, pe drumurile publice, sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Ieri după-amiază, 17 decembrie a.c., în intervalul orar 15:00 – 21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat și desfășurat pe raza de competență o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru combaterea conducerii vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor cu efect psihoactiv.
Astfel, au fost controlate mai multe vehicule, 99 de șoferi fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.350 de lei, dintre care 12 au fost aplicate bicicliștilor, 5 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 8 pentru alte abateri.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 3 permise de conducere și au ridicat 1 certificat de înmatriculare.