Actualitate Social

A iesit cu tractorul la plimbare desi nu avea permis

A iesit cu tractorul la plimbare desi nu avea permis
A iesit cu tractorul la plimbare desi nu avea permis
A iesit cu tractorul la plimbare desi nu avea permis

 

S-a lecuit de condus tractorul pentru mult timp de acum încolo, după ce s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unei remorci neînmatriculate şi a unui tractor fără a avea permis de conducere. Cu dosar penal s-a ales şi cel care i-a împrumutat vehiculele.

Ieri, la orele 18:00, poliţişti de la Serviciul Rutier l-au depistat în trafic, pe DJ 212, în localitatea Tichileşti, pe C.Ionel (54 de ani), din aceeaşi comună, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din tractor şi o remorcă neînmatriculată, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi tractarea unei remorci neînmatriculate.

De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul neînmatriculat, spre a fi condus pe drumurile publice, unei persoane fără permis de conducere, proprietarului ansamblului de vehicule, G.Vasile, de 69 de ani, din municipiul Brăila.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •