
Marţi, 21 aprilie s-au jucat cele 7 meciuri ale ultimei etape din Liga Naţională feminină de handbal, etapă în care HC Dunărea Brăila a întâlnit pe teren propriu pe CSM Bucureşti. Echipa pregătită de Sanda Soare a ţinut ritmul cu fetele antrenate de Mette Klit până în minutul 47, după care au cedat terenul foarte uşor, banca echipei brăilene neridicându-se la nivelul bucureştencelor.
Martin a deschis scorul în minutul 1, iar Ada Moldovan a egalat în minutul 3 după o aruncare de la 7 m. CSM-ul s-a distanţat la trei goluri în minutul 5, iar în minutul 8 Torstensson a dus diferenţa la 4 goluri, scor 3-7, moment în care Sanda Soare a cerut time-out. Sfaturile antrenoarei au fost de bun augur, pentru că Brăila a egalat la 7 în minutul 12, printr-un gol marcat de Raluca Irimia, dar şi cu două goluri marcate de Horjea în inferioritate numerică. Rodrigues şi Martin au readus CSM-ul la două goluri în plus, apoi Dunărea a avut o nouă perioadă foarte bună şi a marcat de patru ori consecutiv, trecând la conducere pe tabela de marcaj, 11-9 în minutul 19, cu ultimele două reuşite aparţinând Gabrielei Perianu şi Adei Moldovan. Din păcate HC Dunărea n-a reuşit să îşi păstreze avantajul, oaspetele trecând la conducere în minutul 21, scor 11-12. Brăila n-a mai reuşit decât să egaleze o singură dată până la pauză, la 12-12, dar s-a menţinut în costa adversarelor şi la pauză s-a intrat la scorul de 15-16.
Repriza a doua a debutat tot cu un gol al oaspetelor, iar Czeczi a adus egalarea pentru Brăila în minutul 35, scor 17-17.a fost ultima dată când cele două echipe au fost la egalitate, pentru că următorul gol al Brăilei fost marcat de Moldovan abia în minutul 40, scor 18-20. În minutul 46 CSM Bucureşti s-a distanţat prima dată în acest meci la 5 goluri, scor 19-24, iar în minutul 51 echipa multinaţională antrenată de Mette Klit avea un avantaj de 9 goluri, scor 20-29. Brăila a avut o tresărire de orgoliu şi a marcat de trei ori consecutiv prin Moldovan, Gheorghe şi Czeczi, reducând handicapul la şase goluri în minutul 54. Până la final HC Dunărea a mai înscris un singur gol în minutul 58 prin Diana Axinte, iar CSM Bucureşti a marcat de şapte ori şi s-a impus cu 36-24, o diferenţă mult prea mare în raport cu evoluţia din teren în primele 40 de minute ale meciului.
HC Dunărea: Gabriela Dobre – 11 intervenţii, Lăcrămioara Stan -2 intervenţii; Alina Horjea -7 goluri, Ada Moldovan -6 (3 de la 7 m), Gabriela Perianu -4, Alina Czeczi -2, Adina Brot -2, Raluca Irimia -1, Carmen Gheorghe -1, Diana Axinte -1. Au mai jucat: Nicoleta Safta, Anastasia Boldyreva, Yulia Ganichkina, Irina Marchidanu, Nicoleta Eşanu. Irimia, Czeczi, Moldovan şi Boldyreva au primit câte o eliminare de două minute.
CSM Bucureşti: Pessoa – 11 intervenţii, Iordache; Martin -9 goluri, Torstensson -6 (1 de la 7 m), Vizitiu -5, Da Silva -4, Rodrigues -3 (1 dela 7 m), Vetkova -3, Bazaliu -2, Curea -1, Tivadar -1, Manea -1, Cavaliero -1. Au mai jucat: Glibko, Vărzaru. Torstensson a ratat o aruncare de la 7 m şi a primit şi o eliminare de două minute.
Celelalte rezultate din etapa a 26-a au fost:
HC Zalău — HCM Râmnicu Vâlcea 34-25 (15-12)
CSM Unirea Slobozia — HCM Roman 25-29 (12-17)
CSM Ploiești — Universitatea Neptun Constanța 30-25 (15-13)
SCM Craiova — ASC Corona 2010 Brașov 28-27 (19-16)
SC Mureșul Tg. Mureș — CSM Cetate Devatrans 24-31 (11-14)
U Alexandrion Cluj — HCM Baia Mare 27-38 (11-18)
În urma acestor rezultate, HC Dunărea a terminat sezonul regulat pe locul 7 şi va întâlni în play-off tot adversara de astăzi, primul meci urmând să se joace sâmbătă, 2 mai, la Brăila. Celelalte meciuri din play-off sunt: CSM Ploieşti – HCM Baia Mare, HC Zalău – Corona Braşov şi HCM Roman – SCM Craiova.









