Sport

HC Dunarea n-a reusit imposibilul la Zalau si a pierdut la 4 goluri diferenta

HC Dunarea n-a reusit imposibilul la Zalau si a pierdut la 4 goluri diferenta

Chiar dacă au pierdut la patru goluri diferență în deplasarea de la Zalău, HC Dunărea Brăila nu a făcut un meci rău pe terenul echipei lui Gheorghe Tadici. Începuturile de repriză au fost ale echipei lui Florentin Pera, dar gazdele au revenit de fiecare dată, reușind să conducă și cu 7 goluri, de două ori, în prima repriză. La final HC Zalău s-a impus cu 29-25 (19-14).

HC Dunărea a început neașteptat de dezinvolt meciul de la Zalău și în minutul 3 conducea cu 3-0. Gazdele au egalat la 3, apoi Vătu a ratat o aruncare de la 7 metri, însă tot Brăila a fost cea care a marcat următorul gol, pentru 3-4 în minutul 8. A fost ultima dată când elevele lui Pera au mai condus în acest meci pentru că în minutul 9 zălăoancele au trecut pentru prima dată la conducere și apoi s-au distanțat la 3 goluri, scor 8-5. În minutul 18 avansul gazdelor s-a mărit la 5 goluri, scor 12-7. În minutul 23 Roxana Rob a marcat de la 7 metri și a dus echipa Zalăului pentru prima dată la 7 goluri avans, scor 16-9. Pe finalul primei reprize HC Dunărea a redus handicapul la 5 goluri și puteau să încheie repriza cu un handicap de 4 goluri, dar Florentina Craiu a ratat un contraatac, singurp cu portarul Kelemen, aruncând pe direcția acesteia și scorul la pauză a fost 19-14.

În repriza secundă tot Brăila a marcat primele două goluri și s-a apropiat la trei lungimi, în minutul 33. În minutul 42 HC Dunărea se afla din nou la 3 goluri în spatele celor de la Zalău, scor 21-18, însă gazdele s-au mobilizat și s-au distanțat la șase goluri în minutul 50, scor 26-20. Antrenorul Florentin Pera a încercat să-și motiveze elevele să nu cedeze lupta dar acestea nu au reușit decât să se apropie la 4 goluri și chiar puteau să încheie meciul la doar 3 goluri handicap în fața echipei lui Tadici, dar a fost rândul Cristinei Gheorghe să rateze și ea de la 7 metri și meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 29-25 (19-14).

Pentru HC Dunărea au marcat: Diana Munteanu -6 goluri, Cătălina Preda -4, Florentina Craiu -3, Oana Cîrstea -3, Cristina Gheorghe -2, Ana Maria Berescu -2, Iryna Shutska -2, Alina Vătu -2, Diana Axinte -1. În poartă Adriana Medvedova a avut 16 intervenți reușite.

Pentru HC Zalău au marcat: Trif -6 goluri, Bardac-6, Irimia -4, Abed Kader -3, Rob -3, Dragut -3, Constantinescu -3, Tamas -1.

HC Dunărea rămâne pe locul 9, cu 30 de puncte, la egalitate cu Corona Brașov, dar golaveraj mai slab. Vinerea viitoare, de la ora 20.00, cele două echipe se vor confrunta în Sala Polivalentă Danubius, un meci în care dacă echipa brăileană se va impune va urca pe locul 8, având avantajul rezultatelor din meciurile directe.

Foto: sportulsalajean

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •