
HC Dunărea Brăila a cedat miercuri seara la Ploiești în etapa a doua din Liga Națională feminină, suferind prima înfrângere sub bagheta lui Costică Buceschi. După un început mai slab de partidăal brăilencelor, deși au marcat primele prin Apetrei, ploieștencele trecut la conducere și au avut și patru goluri avans. După prima jumătate a reprizei I jucătoarele de la Dunărea au revenit în joc și au redus din diferență, reușind să intre la pauză doar cu un gol handicap.
CSM Ploiești a trecut prima dată în avantaj în minutul 5, scor 3-2 și s-au distanțat la 5-2 în minutul 8 și 9-5 în minutul 15. În trei minute brăilencele au marcat de trei ori consecutiv și să se apropie la 9-8. Până la pauză ploieștencele nu s-au mai distanțat la mai mult de două goluri, 14-12 după un gol marcat de Farcău, și după 30 de minute scorul a fost 14-13 pentru CSM, cu un ultim gol marcat de Horjea, după ce tot ea ratase mai devreme o aruncare de la 7 m.
În repriza a doua echilibrul s-a menținut și pe fondul unui joc mai bun al brăilencelor acestea au reușit să egaleze, 21-21 și chiar să treacă la conducere pe tabela de marcaj, scor 21-22 în minutul 46, după trei reușite consecutive realizate de Brot, Moldovan și Czeczi. De aici și-au intrat în rol arbitrii bucureșteni Gherghișor și Blaș, care au fluierat într-o singură direcție și gazdele au revenit pe tabela de marcaj și HC Dunărea n-a mai reușit decât o singură dată să egaleze prin Czeczi, 23-23 în minutul 50. Pe final gazdele au avut din nou două goluri avans, 25-23 și apoi 26-24, dar rezultatul final a fost 26-25 (14-13).
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Bianca Tiron -6 (unul de la 7 m), Ada Moldovan -4, Alina Horjea -4 (unul de la 7 m), Diana Axinte -3, Alina Czeczi -2, Oana Apetrei -1 și Adina Brot -1. Au mai jucat: Gabriela Dobre, Lăcrămioara Stan, Raluca Irimia Crap, Irina Marchidanu,
Pentru CSM Ploiești au marcat:Marina Dmitrovic -9, Nicoleta Tudor -6, Ramona Facău -4, Mihaela Tivadar -4, Iryna Shutska Burtea -2 și Ivana Bozovic -1.
”Am avut un început mai prost și nu am reușit să ne descurcăm în fața jucătoarelor lor de la linia de 9 m. În primele 15 minute Ploieștiul a condus clar ostilitățile pe teren, după care noi am revenit și repriza a doua a fost a noastră, dar n-am fost lăsați să jucăm. Am greșit prea ușor în condiții de stres și de presiune și jucătoarele au vrut să închidă o fază mai repede decât era cazul. Pe ansamblu am făcut un joc mai bun decât cel din prima etapă, dar am pierdut și datorită unui arbitraj ostil, care a judecat diferit faze similare. De râsul-plânsul a fost o fază pe final de meci, când s-a dat forțare în atac la noi și eliminare de două minute la ele, în condițiile în care o decizie corectă ar fi fost eliminare și aruncare de la 7 metri pentru noi. Noi am avut și două jucătoare care au avut probleme medicale cu o zi înaintea meciului, Dobre și Obedeanu acuzând o indigestie, și asta s-a văzut la Dobre, pentru că Obedeanu n-a jucat în acest meci.
Campionatul acesta o să fie unul foarte diferit de cele de până acum. Vor fi puține echipe care vor câștiga în deplasare. Vom face un raport la Federația Română de Handbal asupra manierei de arbitraj al celor doi bucureșteni. Eu cât am fost la Baia Mare i-am recuzat pe cei doi. Acum avem la dispoziție trei zile să pregătim meciul de sâmbătă cu Slobozia, o echipă neînvinsă în primele două etape, și avem mare nevoie de susținerea publicului brăilean la acest meci”, a spus antrenorul Costică Buceschi la final de meci.