
HC Dunărea Brăila a suferit o înfrângere categorică în returul dublei cu Byasen Trondheim din turul III al Cupei EHF, ultimul înaintea fazei grupelor. Norvegiencele s-au impus cu 34-23 (17-10) și merg mai departe în competiție, iar Dunărea se oprește aici.
Handbalistele pregătite de Costică Buceschi și Cristian Preda au început bine meciul din Norvegia și au condus de trei ori în debutul partidei, 1-2 în minutul 3, 2-3 în minutul 5 și 3-4 în minutul 7. În minutul 11 Perianu a egalat pentru 5-5 și cele două echipe au fost ultima dată în meci la egalitate. În minutul 12 Jacobsen a marcat pentru 6-5, apoi Arntzen le-a adus pe nordice prima dată la două goluri avans. În minutul 15 nordicele au reușit să se desprindă la 4 goluri, scor 9-5. De la 12-7 în minutul 20, într-un minut Krnic de la 7 metri și Tiron au redus din handicap, scor 12-9. Brăila nu a menținut ritmul și gazdele s-au distanțat din nou la cinci goluri, 14-9 în minutul 26, apoi de al 15-10 s-au distanțat la 17-10 la finalul primei reprize.
Primul gol al reprizei a doua a fost marcat de norvegience prin Arntzen și diferența de 7-8 goluri s-a menținut până în minutul 45, când Perianu a marcat pentru 26-20. Byasen a marcat apoi de 4 ori fără să primescă gol și în minutul 53 s-au distanțat la 10 goluri, scor 30-20 și soarta calificării era pecetluită. În minutul 58 Aardahl și-a dus echipa prima dată la 11 goluri avans, scor 33-22, pentru ca rezultatul final să fie stabilit de Hjertner, cu o aruncare de la distanță, cu jumătate de minut înaintea finalului.
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Gabriela Perianu – 7 goluri, Bianca Tiron -5, Aneta Udriștioiu -3, Timea Tătar -2, Mădălina Zamfirescu -2, Natașa Krnic -2, Cristina Gheorghe -1, Alexandra Orșivschi -1.
Pentru Byasen au marcat: Arntzen -7 goluri, Grøtan -7, Jacobsen -4, Waade -3, Venn -3, Alstad -3, Aardahl -2, Hernes -2, Hjertner -2, Tomac -1.
