

Luni, la Hotelul Rin din Bucureşti a avut loc tragerea la sorţi a ţintarului pentru sezonul 2014 – 2015, atât la handbal masculin, cât şi feminin.
Sorţii au făcut ca HC Dunărea Brăila să debuteze în noul sezon pe teren propriu, urmând să întâlnească o nou promovată, Mureșul Tg. Mureș. Prima etapă din Liga Națională feminine de handbal este programată pe 31 august. În etapa a doua HC Dunărea va juca tot la Brăila cu HC Zalău, iar în etapa a 3-a va avea prima deplasare la Unirea Slobozia. În etapa a 4-a jucătoarele Sandei Soare vor juca la Brăila cu U Cluj, iar următoarea etapă în deplasare la SCM Craiova. În etapa a 6-a, Brăila va juca acasă cu CSM Ploiești, apoi în deplasare la Deva, acasă cu Neptun Constanța, în deplasare la Corona Brașov, acasă cu HCM Baia Mare în etapa a 10-a, în deplasare la HCM Roman, acasă cu HCM Vâlcea, iar în ultima etapă din tur vor juca în deplasare la CSM București.
Celelalte meciuri din prima etapă a Ligii Naționale feminine sunt:
HC Zalău – CSM Bucureşti
Unirea Slobozia – HCM Rm. Vâlcea
„U” Jolidon Cluj – HCM Roman
SCM Craiova – HCM Baia Mare
CSM Ploieşti – Corona Braşov
CSM Cetate Devatrans – CSU Neptun Constanţa