
HC Dunărea Brăila a pierdut ambele meciuri din prima zi a turneului Sparkassen Ladies Cup de la Thuringer. În primul meci brăilencele au pierdut meciul cu OHG Nisa, scor 17-31 (6-15).
Brăilencele au început foarte slab și în minutul 12 erau conduse cu 1-9, pentru ca la pauză să se intre la o diferență de nouă goluri, scor 6-15, după trei goluri marcate de experimentata Ramona Farcău, iar ultimele reușite ale HC Dunărea au fost realizate de Horjea și Moldovan. Deși în repriza a doua brăilencele au încercat mai mult, echipa franceză a continuat să fie superioară și să câștige la 14 goluri diferență. Golurile echipei brăilene au fost marcate de: Ramona Farcău -7, Ada Moldovan -4, Alina Horjea -3 și Alina Czeczi -3.
Duminică seara, de la ora 19.30, brăilencele au pierdut la 8 goluri meciul cu campioana Germaniei, reușind o repriză secundă mult mai bună, reducând din diferența de 10 goluri cu care au fost conduse la pauză, Thuringer HC – HC Dunărea Brăila 28 – 22 (18 – 8). Pentru echipa brăileană au marcat: Gabriela Perianu -8, Ada Moldovan -5, Alina Horjea -2, Ramona Farcău -2, Adina Brot -2, Alina Czeczi -1, Raluca Irimia -1, Anastasia Boldyreva -1.
Duminică de la ora 15.05, HC Dunărea Brăila va juca în meciul pentru locurile 5-6 la acest turneu, cu TSV Bayer 04 Leverkusen. Leverkusen a pierdut și ea ambele meciuri disputate sâmbătă, 23-31 cu Byasen Trondheim și 17-25 cu Handball Metz.