Sport

Handbalistele junioare I de la LPS Braila n-au reusit sa-i provoace liderului prima infrangere

Handbalistele junioare I de la LPS Braila n-au reusit sa-i provoace liderului prima infrangere

Sâmbătă dimineață, îb sala de jocuri a LPS Brăila, echipa de junioare I pregătită de Eugen Jelesneac și Cristian Cezar Preda au întâlnit lidera seriei B a sezonului regulat. Fără ortarul Anamaria Micu, accidentată, echipa celor de la LPS Brăila nu a ținut ritmul cu fetele de la CSS Tulcea și au pierdut cu 24-32 (10-16).

Meciul a fost echilibrat doar până în minutul 16, când scorul a fost egal, 6-6. Tulcencele au marcat apoi de trei ori consecutiv și au început să se distanțeze pe tabela de marcaj. În minutul 26 CSS Tulcea s-a distanțat prima dată la șase goluri, scor 8-14. După primele 30 de minute CSS Tulcea conducea cu 16-10.

După pauză Brăila a marcat primul gol în minutul 32 prin Iasmina Ichim, dar fetele de la Tulcea s-au distanțat la 8 goluri în minutul 36, scor 12-20. Junioarele I de la LPS Brăila au avut o perioadă mai bună între minutele 38 și 41, când au marcat de trei ori fără să primească gol și să reduca handicapul la 5 goluri. La jumătatea reprizei a doua CSS Tulcea a refăcut avantajul de 8 goluri, scor 17-25, pentru ca apoi Brăila să aibă o revenire și în minutul 49 să reducă handicapul la 5 goluri, 21-26. În minutul 56, după două goluri marcate de Mirabela Coteț LPS Brăila s-a apropiat la 6 goluri, dar până la final n-au mai marcat niciun gol și au primit două, iar rezultatul final a fost LPS Brăila – CSS Tulcea 24-32 (10-16).

Pentru LPS Brăila au marcat: Iasmina Elena Ichim – 8 goluri, Mirabela Coteț -8 ( 6 de la 7 m), Gabriela Vrabie -4, Oana Nica -2, Nicoleta Oprea -2. Au mai Jucat: Anna Stan, Aurelia Popa, Iulia Sava și Diana Gașpar.

Pentru CSS Tulcea cele mai multe goluri au fost marcate de Carmen Ganea, care a înscris de 11 ori.

Chiar și după această înfrângere echipa de la LPS Brăila se menține pe locul 3 și este matematic calificată în faza următoare a competiției, unde vor merge primele 4 clasate din fiecare serie.

Următorul meci în serie pentru fetele de la LPS Brăila este programat pe 4 martie, când vor întâlni acasă pe CSS 1 Constanța, un meci care ar putea duce echipa brăileană pe locul 2.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •