
Marți și miercuri, la Sala Polivalentă din Brăila, s-au desfăşurat meciurile din primele două etape din cadrul “Turneului instituțiilor de fotbal în sală”, competiţie caritabilă care se desfăşoară sub deviza “Hai la fotbal pentru Cristi”. Prin organizarea acestui turneu se încearcă strângerea de fonduri pentru Cristian Filip, adolescentul brăilean care este internat la clinica Acibadem din Turcia, unde urmează şedinţe de radioterapie şi chimioterapie, iar tratamentul său se ridică la 23.500 euro.
Meciurile din prima fază au arătat care ar fi favoritele la calificarea în semifinale, multe meciuri fiind dezehilibrate, dar și cu meciuri interesante. Golurile însă nu au lipsit la nici un meci, iar bucuria de a juca fotbal a fost văzută la toate echipele.
“Turneul de fotbal în sală al instituţiilor” este organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Brăila, prin Comisia de Fotbal în Sală şi Carrefour, reprezentat de directorul Dan Toma.
La “Turneul de fotbal în sală al instituţiilor” participă următoarele echipe: Seria I: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria, ANAF, Poliţia, Penitenciarele, iar din Seria a II-a fac parte: Jandarmeria, Armata, CCO (Combaterea Crimei Organizate), Poliţia de Frontieră, Compania de Utilităţi Publice (CUP) Dunărea Brăila.
Rezultatele înregistrate în prima zi:
Primăria – ANAF 0-7
Inspectoratul Şcolar – Penitenciare 6-4
Jandarmeria – CUP Dunărea 7-2
CCO – Poliţia de Frontieră 1-5
Rezultate înregistrate în a doua zi a competiției?
CUP Dunărea – CCO 1-9
ANAF – ISJ Brăila 3-5
Armata – Jandarmeria 10-2
Poliția – Primăria Brăila 7-1
Astăzi, de la ora 17.00, sunt programate meciurile din etapa a III-a a competiției, după următorul program:
ISJ Brăila – Poliția Brăila
CCO – Armata
Poliția de Frontieră – CUP Dunărea
Penitenciare – ANAF