Dacă vrei să-l întâlnești pe Florin Cîrligea la „prima oră”, s-ar putea ca „prima oră” să însemne pentru el 4 sau 5 dimineața. Dacă vrei să-l vezi „târziu, pe seară”, s-ar putea ca „târziu, pe seară” să însemne pentru el 1 sau 2 noaptea. Pentru Florin Cîrligea, timpul este mai prețios ca aurul. El spune că este un timp pentru a construi, este un timp pentru familie și vine și un timp când te simți dator să faci ceva util pentru semenii tăi.
Florin Cârligea se trage dintr-o familie cu profunde rădăcini brăilene. Brăila este viața lui. Ar putea locui liniștit pe malul Mării Adriatice sau pe malul Mediteranei, dar el nu și-a mutat nici măcar firma din Brăila. Acum reface centimetru cu centimetru Casa Fanciotti. „Treceam des pe lângă acest simbol istoric al Brăilei și mă gândeam că, într-o bună zi, o să văd în locul lui un teren viran”, spune el.
Managerul de top este un om jovial, care poate glumi și râde cu poftă, dar care devine serios când vine vorba despre oameni. Nu admite că se poate glumi pe seama oamenilor. El crede că toate au o limită și că nu există lucru mai rău decât să pierzi încrederea oamenilor în tine.
Rep.: Mulți spun că nu mai aveți nevoie de nimic în viața asta și se întreabă de ce vă implicați politic…
F.C.: Eu m-am întrebat altceva: cum e posibil ca timp de 25 de ani administrația publică din Brăila să nu miște măcar un pai? Că bani sunt. Chiar acum, în visteria Consiliului Județean sunt peste 100 de milioane de lei, bani suficienți pentru a asfalta cei 500 km de drumuri din județ. Deci, ce lipsește? Eu cred că lipsesc oamenii, acolo sunt numai politruci. Nu cred că brăilenii vor ierta lucrul acesta.
Rep.: Vreți să spuneți că în Consiliul Județean trebuie o echipă de oameni serioși?
F.C.: Serioși, competenți și solidari cu brăilenii. În Consiliul Județean sunt banii brăilenilor, nu ai unei persoane sau partid. Acest lucru trebuie privit cu seriozitate, cu banii oamenilor nu se glumește. Acolo unde începe actul de administrare, politica de partid trebuie să înceteze. Cine nu înțelege asta, n-are ce căuta în administrația publică.
Rep.: Sunteți propunerea PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Ce înseamnă liberalismul pentru dumneavoastră?
F.C.: Pentru mine liberalismul este o stare de spirit, un mod de a fi. Liberalul autentic nu este un ideolog, este un om practic. Eu sunt un om pragmatic, nu un filozof. Eu nu vreau să conving oamenii de mai știu eu ce lucru, eu vreau și pot să fac ceva pentru ei, așa cum am făcut și pentru mine. Sunt uluit când văd un om politic care n-a reușit în viața lui să manevreze două cărămizi și să le pună una peste alta, dar le explică brăilenilor că, într-o lună de zile, le ridică un castel mare, din Barieră până-n Pisc. Cred că asta este întrebarea matură care ar trebui pusă unuia care candidează pentru o funcție publică: Ce ai realizat dumneata până acum?
Rep.: Analizele revistelor economice de specialitate arată că firma pe care o conduceți are o cifră de afaceri mai mare decât întregul buget al municipiului Brăila…
F.C.: Nu acest aspect este important. Important este faptul că am reușit să proiectez și să realizez un minisistem economic în interiorul căruia foarte mulți oameni pot duce o viață normală. În viziunea mea de manager, tot ceea ce ține de oameni și de viața lor este foarte important. Această viziune vreau s-o impun și în Consiliul Județean. Ce folos să umpli beciurile cu bani și toți oamenii să fie triști și morți de foame?!
Rep.: Deci vreți să acoperiți și acea arie a politicilor sociale?
F.C.: Nu că vreau, așa e normal și uman. Ce om sănătos la cap face o investiție din bani publici doar așa, de amorul artei, ca să se uite la ea când bea cafea? Când faci ceva, principiul de bază este să fie util oamenilor. Eu, de pildă, iubitor de sport fiind, am două proiecte urgente la Consiliul Județean. Unu: dacă am reuși să preluăm în administrare stadionul de atletism, l-am reface total, la standarde moderne și actuale. Doi: refacerea stadionului de fotbal. Astea sunt pentru oameni, pentru tineri sportivi, pentru iubitori de atletism și fotbal, pentru cartea de vizită a Brăilei în sportul național și internațional.
Rep.: Dar sunteți deja implicat în fotbal…
F.C.: Sunt implicat, în primul rând, emoțional… Eu sunt, de fapt, sponsor la Dacia Unirea, nu fac parte din Consiliul de Administrație, nu am acțiuni acolo, nimic. Am început să ajut echipa Dacia Unirea Brăila în decembrie 2013. La acel moment, jucătorii nu-și primiseră salariile de câteva luni bune. Jucătorii erau, pur și simplu, disprețuiți. Iar brăilenii sunt și ei disprețuiți, cu stadionul acela care se prăbușește. Voi fi în continuare lângă jucători și, împreună cu echipa PNL, voi reface stadionul. Când acesta va fi plin de oameni, voi putea spune că am făcut ceva bun.
Rep.: Vorbiți des despre echipă, echipa PNL, echipa de la firmă etc. Sunteți un om de echipă?
F.C.: Sunt un om de echipă prin excelență. De altfel, nu-mi plac oamenii care pretind că se pricep la toate. Eu, dacă nu mă pricep la ceva, întreb. Pe de altă parte, întotdeauna doi oameni vor face mai mult ca unul. Cu mulți colaboratori din firma mea muncesc de peste 20 de ani.
Rep.: Dar se spune că sunteți și un om autoritar…
F.C.: Nu sunt autoritar, sunt ferm. Fără fermitate nu cred că se poate face ceva. Orice lucru, cât de mic, se face greu. Trebuie determinare, hotărâre, o strategie bună pe care s-o urmezi.
Rep.: Există în Consiliul Județean în momentul acesta o strategie?
F.C.: În Consiliul Județean n-a existat niciodată nicio strategie. Oamenii ăia spun lucruri pe care nici ei nu le înțeleg. Vorbesc despre turism, de exemplu, că au făcut un magazin de suveniruri din care cumpără tot brăilenii… Pentru mine, care sunt obligat zi de zi să fiu riguros, precis și eficient, asta sună tare ciudat. Eu nici nu apuc să spun cuvântul „turism”, că rapid țâșnesc câteva întrebări. Cum ajung turiștii în Brăila, în cât timp și în ce condiții? Unde dorm? Unde mănâncă? Unde fac cumpărăturile? Unde se distrează? Care-i locul care-i poate primi la orice oră? Apoi despre ce turism vorbim, vorbim de turism cultural, de afaceri, de agrement, sportiv?
Rep.: Deci până la strategie e drum lung.
F.C.: Nu e lung, dar până acolo trebuie să înțelegem mai întâi despre ce vorbim. Eu sunt și pentru profesionalizarea clasei politice, dar și pentru profesionalizarea funcționarilor din primării și consilii județene. Sunt și pentru responsabilizarea funcționarilor în raport cu contribuabilii. Păi dacă pentru o adresă sau cerere sau întrebare a unui brăilean, pentru care termenul de răspuns este de 30 de zile, funcționarul răspunde fix în ziua 30, eu îi garantez că, pe timpul mandatului meu, în ziua numărul 31 pleacă și el cu tot cu răspuns. Rezonabil e să răspunzi în 5-7 zile. Dacă un primar din județ vine marți dimineață cu o problemă urgentă, iar funcționarul îi spune că abia vineri poate expune problema, eu îi garantez acelui funcționar că în aceeași zi de marți va lua tramvaiul spre casă.
Rep.: Mulți brăileni și-au pierdut încrederea în clasa politică, în administrația brăileană…
F.C.: Normal că și-au pierdut-o, și eu mi-am pierdut-o. Dar să vorbim pe față… Brăila este de 25 de ani sub administrație „roșie”, să fie clar. Adică vorbe, vorbe, vorbe și nimic altceva. De investiții nici nu se pune problema. De rezolvat probleme, nici atât. PSD-ul are o tehnică: cum apare o problemă, se preface că nu există. Eu mi-am făcut o echipă pentru Consiliul Județean formată din oameni care, în viața lor de zi cu zi și în profesia lor, se luptă cu problemele și le rezolvă, nu se prefac că ele nu există. Trăim într-o lume globalizată, trebuie să intrăm în contact cu alții, să performăm, să discutăm, să negociem, să deschidem Brăila.
Rep.: Ce credeți că trebuie făcut urgent în Consiliul Județean?
F.C.: Ordine. Gata cu vrăjelile. Trebuie să fim lucizi și curajoși și să vedem cum stăm. Trebuie elaborată o strategie clară, realistă, pe puncte, termene, responsabilități. Gata cu „nu se știe cine răspunde”… Gata cu mâine, poimâine sau peste un an. Nu, acum ne așezăm la masă și nu plecăm până nu ne lămurim. Trebuie scoși din noroiul în care au fost lăsați brăilenii din județ, tot brăileni sunt și ei. Fie că e primărie PSD, fie că e PNL, oamenii de acolo sunt tot brăileni.
Rep.: Ce vă doriți pentru Brăila?
F.C.: Voi face tot posibilul ca brăilenii împrăștiați prin lume să se întoarcă acasă. Fiecare om este foarte valoros.