
Site-ul de vânzări online elefant.ro anunță deschiderea primului său punct de livrare din Brăila. Astfel, brăilenii, dar și locuitorii din localitățile limitrofe pot comanda acum de pe elefant.ro optând pentru primirea coletelor la pick-up point-ul din oraș, în locul livrării prin curier. Astfel vor beneficia de transport gratuit indiferent de valoarea produselor alese.
Pentru a sărbători inaugurarea acestui punct de livrare, echipa magazinului online a pregătit cadouri-surpriză pentru clienții care vor trece pragul noului spațiu marca Elefant până la sfârșitul acestei luni.
La punctul de livrare Elefant, cumpărătorii pot veni într-un interval orar generos, pot deschide coletele și pot verifica produsele primite. Acestea pot fi testate sau chiar probate, iar în cazul în care nu sunt conforme cu așteptările, produsele pot fi returnate pe loc fără costuri suplimentare.
În septembrie 2015, Elefant a deschis primul punct de livrare în București. La un an după, rețeaua ajunge la peste 25 de pick-up points.
[quote]Brăilenii sunt printre cei mai fideli cumpărători ai elefant.ro și dorim prin deschiderea acestui prim punct de livrare din oraș să fim cât mai aproape de ei. Dorința noastră este să le oferim acces cât mai facil și mai rapid la produsele pe care le comandă, beneficiind totodată de transport gratuit și posibilitatea de verificare a coletelor[/quote], explică Oana Cazan, Marketing Manager la Elefant.
Punctul de livrare din Brăila este deschis în Piața Traian nr.14, la parter și are program de funcționare de luni până duminică, luni – vineri între orele 9.00 – 21.00; sâmbătă între orele 9.00 – 20.00; duminică între orele 9.00 – 18.00). Adresele și programul punctelor de livrare Elefant din țară sunt disponibile la adresa http://www.elefant.ro/pickup.
elefant.ro este unul dintre cei mai mari retaileri online din România, oferind celor peste 600.000 de clienți o gamă existinsă de produse cu livrare prin curier sau în cele peste 18 puncte de livrare din București și din țară. Fondat în 2010, Elefant s-a extins recent și în afara țării deschizând o filiala la Chișinău, în Republica Moldova.
