De vineri până duminică, Sala de jocuri de la LPS Brăila a fost gazda celui de-al cincilea turneu al seriei D din sezonul regulat al campionatului național de junioare II. LPS Brăila își păstrează șansele de calificare la turneul semifinal, mai ales după victoria obținută în ultimul meci al turneului în fața celor de la CS Handbal Art Galați, principala contracandidată la locul 4 în clasament, ultimul care asigură participarea la turneul semifinal.
În prima zi a turneului de la Brăila s-au înregistrat rezultatele:
CSH Art Galați – CSS 1 Constanța 22-20 (14-7)
CS United Galați – LPS Brăila 21-12 (12-9). Pentru LPS Brăila au marcat: Nicoleta Popa -4, Raluca Momescu -1, Denisa Ștefan -2, Ștefania Epureanu -2 (ambele de la 7 m), Iasmina Ichim -3.
CSS Tulcea – CSS Galați 26-13 (12-6).
CSS 1 Constanța – CSS Galați 22-21 (8-10)
LPS Brăila – CSS Tulcea 10-27 (6-13). Pentru LPS Brăila au marcat: Ștefania Epureanu -3, Nicoleta Popa -2, Raluca Momescu -2, Gabriela Vrabie -2 și Oana Nica -1.
CSH Art Galați – CS United Galați 18-26 (8-13).
Sâmbătă, elevele profesorilor Ion Bucovală și Eugen Jelesneac s-au concentrat mai bine la joc și asta s-a văzut și pe tabela de marcaj. Rezultatele din etapele a 3-a și a 4-a au fost:
CS United Galați – CSS 1 Constanța 18- 13 (4-8)
CSS Tulcea – CSH Art Galați 33-21 (16-10)
LPS Brăila – CSS Galați 20-18 (11-9). Pentru LPS Brăila au marcat: Iasmina Ichim -12, Nicoleta Popa -4, Ștefania Epureanu -3 (1 de la 7 m) și Denisa Ștefan -1. Brăila a condus cu 3-0, dar au fost egalate în minutul 9, scor 3-3, pentru ca după golul de 4-3 din minutul 10 marcat de Iasmina Ichim să nu mai cedeze deloc avantajul pe tabela de marcaj până la finalul celor 50 de minute de joc.
CSS 1 Constanța – LPS Brăila 22-21 (12-9). A fost un meci pe muchie de cuțit, chiar dacă Brăila nu a condus dcât până în minutul 13 al primei reprize. Ichim a egalat la 21 în minutul 49, dar în ultimul minut de joc Gabriela Acbaș a înscris golul victoriei pentru constănțence. Pentru LPS Brăila au marcat: Iasmina Ichim -10, Nicoleta Popa -5, Ștefania Epureanu -3 (1 de la 7 m), Oana Nica -2 și Andreea Bazîru -1. Iasmina Ichim a ratat două aruncări de la 7 m.
CSH Art Galați – CSS Galați 15-13 (5-6)
CS United Galați – CSS Tulcea 23-26 (12-11).
Duminică, LPS Brăila a întâlnit principala adversară în lupta pentru locul 4, CSH Art Galați. După o primă repriză echilibrată, în care echipa din Galați a condus cu 5-2 și 6-3, în minutul 14, a urmat o perioadă foarte bună a fetelor pregătite de vulcanicii antrenori Bucovală și Jelesneac și în minutul 19 Popa a marcat golul care a adus Brăila în avantaj pentru a doua oară în acest meci, după ce Ichim deschisese scorul în minutul 3. Din acest moment Brăila nu a mai cedat inițiativa și la pauză a fost 9-8. În repriza a doua, junioarele de la LPS Brăila au înțeles să pună în practică indicațiile primite la pauză și în minutul 39 tabela arăta 17-9 pentru echipa lui Bucovală și Jelesneac, care au dus la tăcere galeria fetelor de la Galați. Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat în minutul 44 când Ichim a marcat pentru 20-11, iar la final LPS Brăila s-a impus cu 21-13 (9-8). Pentru LPS Brăila au marcat: Nicoleta Popa -10, Ștefania Epureanu -5 (3 de la 7 m), Iasmina Ichim -5 și Raluca Momescu -1.
La acest turneu lotul fetelor de la LPS Brăila a fost alcătuit din următoarele jucătoare: Ana Maria Micu și Violeta Baltă – portari; Iordana Barbu, Nicoleta Popa, Iasmina Ichim, Raluca Momescu, Cătălina Voinea, Denisa Ștefan, Ștefania Epureanu, Andreea Bazîru, Gabriela Vrabie, Ștefania Bucur, Angelica Petcu și Oana Nica.