
Sâmbătă și duminică, la Sibiu s-au desfășurat câte două etape ale CNIR de Dirt-Track, la juniori și seniori. După aceste etape brăileanul Gabriel Comănescu și-a asigurat o nouă medalie de aur la juniori, chiar dacă mai sunt de disputat două etape, iar la seniori Alexandru Toma se menține pe podiumul clasamentului general, chiar dacă la aceste etape nu s-a calificat în finale.
Sâmbătă, 4 octombrie, pe Stadionul Voința Sibiu s-au desfășurat etapele 5 Juniori și 6 Seniori, etape din cadrul CNIR de Dirt Track, organizate de CSTA București. Etapa de juniori a fost câștigată de Gabriel Comănescu de la CSM Brăila, urmat de bulgarul Hristo Hristiov și brăileanul Andrei Popa. La seniori, etapa a VI-a a fost câștigată de Robert Nagy de la Voința Sibiu, urmat de bulgarul Milen Manev și Adrian Gheorghe de la CSM București. La această etapă, brăilenii Alexandru Toma și Fănel Popa au acumulat câte 11 puncte, iar Andrei Popa – 2 puncte și Stănel Gheorghe -1.
Duminică, 5 octombrie, în organizarea ASC Voința Sibiu, a avut loc etapa a 6-a la juniori, etapă câștigată de bulgarul Hristo Hristiov, urmat de brăilenii Gabriel Comănescu și Andrei Popa. La seniori etapa a 7-a a fost câștigată Patrik Nagy de la Voința Sibiu, urmat de Milen Manev și Adrian Gheorghe. În această etapă, Alexandru Toma a acumulat 12 puncte, Fănel Popa -9, Stănel Gheorghe -6 și Andrei Popa -4.
După aceste etape la seniori pe primul loc la general se află Adrian Gheorghe cu 84 puncte, urmat de Milen Manev cu 82 puncte și Alexandru Toma cu 79 puncte. La juniori Gabriel Comănescu este virtual campion național, pentru a patra oară consecutiv.
Următoarele etape se vor desfășura în perioada 11-12 octombrie, tot pe circuitul de la Sibiu.