Câteva detalii de decor pastişate şi s-ar fi putut obţine cu succes aseară, pe B1, în emisiunea lui Robert Turcescu, ceva din atmosfera insalubră şi psihotică de la Antena 3. Căci după cum a arătat tratamentul primit de Cătălin Predoiu din partea jurnaliştilor de dreapta invitaţi în emisiune, aerul părea contaminat de ample apucături de miliţie a gândirii. Şi nu e prima oară când se întâmplă asta, ca cei cu pretenţii de băieţi buni să se confunde în probleme de procedură jurnalistică cu cei cu portofoliu de băieţi răi şi turbaţi. Dintre invitaţi, cel care a ieşit pasional în evidenţă în materie de iminentă ciomăgeală verbală a fost Sever Voinescu care, spre final, ca-n interogatoriile din filmele noir, scos din minţi de refuzul lui Cătălin Predoiu de a-i aproba cu umilinţă tot ce îi ieşea pe gură, aproape că i-ar fi spart prim-vicepreşedintelui PDL paharul cu apă în cap. Am serioase dubii că dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, Robert Turcescu ar fi reacţionat, la cât de implicat părea în decizia lui Voinescu de a-şi sfâşia preopinentul pe motive de „impuritate” doctrinară.
Ce s-a văzut aseară la invitaţii lui Turcescu în raport cu Cătălin Predoiu?
1) Nu eşti de dreapta pură până când nu-ţi dau ei binecuvântarea.
2) Nu eşti optim pentru funcţia de şef al statului până când nu spun ei că eşti.
3) Sunt atât de constructivi, de raţionali şi de responsabili, încât nu se pot abţine să nu-şi calce-n picioare specia, să nu lovească solari în ceea ce pretind că apără.
4) Antipatia lor faţă de Vasile Blaga începe să capete o din ce în ce mai clară tentă patologică.
Cu alte cuvinte, suntem exact în acelaşi punct nenorocit care tinde să facă din tema reunificării dreptei o harţă ridicolă în spaţiul public. Strict la nivel de capital simbolic: jurnaliştii le reproşează politicienilor de pe dreapta – şi unii altora – că sunt posedaţi de orgolii distructive şi că de-aia nu iese nimic bun. La rândul lor, politicienii de pe dreapta se păruiesc „heraldic” între ei într-o cursă tembelă pentru stabilirea Dreptaciul Suprem. Iar în tot acest timp urgenţa cristalizării unui nucleu dur de dreapta se diluează galopant într-o mahala cronică pe seama etichetei, în care se pot lesne citi indiciile unui narcisism surd, atât la unii, cât şi la alţii. Repet, în ceea ce priveşte capitalul simbolic şi influenţa lui asupra electoratului. Că în spatele acestor ciondăneli se află diverse vendete şi directive de linşaj, ăsta e alt subiect.
Deci, cum rămâne, cum facem până la urmă, îi chemăm pe iakuţi să ne unifice dreapta?