
Marți dimineaţă, la ora 09:05, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică l-au depistat pe un bărbat de 45 de ani, din oraşul Însurăţei, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 212, în localitatea Spiru Haret, comuna Berteștii de Jos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul figurează ca fiind radiat din circulaţie din data de 31.08.2010.
Poliţiştii au controlat interiorul maşinii şi au găsit, în torpedou, 12 cartuşe cu alice de vânătoare, care au fost ridicate pentru cercetări.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În ziua de 12 aprilie a.c., la ora 15:00, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Zăvoaia l-au oprit în trafic pe un bărbat de 35 de ani, din satul Dudescu, în timp ce conducea autoturismul, pe raza localităţii de domiciliu, fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tot marți, poliţişti de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au acţionat, pe raza de competenţă, urmărind modul de respectare a normelor privind circulaţia pe drumurile publice a tractoarelor și utilajelor agricole.
La ora 20:10, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Berteştii de Jos, în timp ce conducea un tractor agricol, pe DJ 211A, între localităţile Cuza Vodă și Spiru Haret, fără ca acesta să fie înregistrat în circulaţie.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
În noaptea de 12 spre 13 aprilie a.c., la ora 00:15, un tânăr de 23 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 202A, între localităţile brăilene Salcia Tudor şi Gulianca, a lovit autoturismul condus, pe sensul opus, de către un tânăr de 29 de ani, din comuna Salcia Tudor.
Poliţiştii i-au testat cu aparatul etilotest pe cei conducători auto implicaţi în tamponare şi a rezultat că vrânceanul avea în aerul expirat 0,70 mg/l alcool pur.
Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea gradului de alcoolemie, şi i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.