Actualitate

Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu numerele provizorii expirate de anul trecut

Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu numerele provizorii expirate de anul trecut

Miercuri, 22 aprilie a.c., la ora 13:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de  24 de ani, din județul Ialomița, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 211B.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autovehiculul în cauză are autorizația de circulație provizorie expirată din data de 19 iunie 2019.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

De asemenea, conducătorul auto a fost și sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr. 3/2020, pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •