educatie

Doar doua cereri de inscriere direct in clasa I la nivelul Brailei

Doar doua cereri de inscriere direct in clasa I la nivelul Brailei
Doar doua cereri de inscriere direct in clasa I la nivelul Brailei

Doar două cereri de înscriere direct în clasa I pentru anul școlar 2016-2017 au fost depuse la nivelul judeţului Brăila. Acestea au fost aprobate de Ministerul Educaţiei.
Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2016, inclusiv şi care nu au fost înscrişi anterior în clasa pregătitoare se pot înscrie direct în clasa I, după ce Ministerul Educației le-a oferit şi anul acesta şansa de a se înscrie în ciclul primar, fără a urma cursurile clasei ”zero”. Ambii copii din Brăila care vor intra direct în clasa I la toamnă au fost plecaţi cu părinţii în străinătate şi din acest motiv nu au fost înscrişi în clasa pregătitoare, dar au revenit în țară și au depus cereri pentru ca să fie elevi în clasa I.
Ministerul Educației a emis un comunicat de presă cu situaţia privind înscrierile direct în clasa I, la nivel naţional. Potrivit datelor oferite, până în prezent au fost depuse, la nivel național, doar 486 astfel de cereri pentru anul şcolar 2016 – 2017, faţă de 2.901, câte au fost înregistrate anul trecut.
„Cele mai multe formulare-tip au fost depuse în judeţele Caraş-Severin (38), Dolj (29) şi Bacău (27), iar cele mai puţine în judeţele Brăila, Olt şi Satu Mare (câte 2), respectiv Tulcea (una sigură). În judeţul Sibiu nu a fost depusă nicio cerere”, se precizează în comunicatul de presă emis de Ministerul Educaţiei.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •