
Fosta inspectoarea de matematică, Manuela Mirela Diaconescu, judecată în dosarul „Mită la BAC”, alături de profesorii Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, a scăpat la sfârșitul săptămânii trecute de arestul la domiciliu. După ce Tribunalul Brăila a menţinut măsura preventivă, Diaconescu a formulat contestaţie la decizia judecătorilor brăileni.
Curtea de Apel Galaţi a admis contestaţia depusă de aceasta, împotriva măsurii de menţinere a arestului la domiciliu dispusă de Tribunalul Brăila. Instanţa din galați a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Tot sub control judiciar sunt cercetaţi şi ceilalţi doi profesori judecaţi în acelaşi dosar, Daniela Haret şi Valentin Florin Damian. Oricum, Manuela Mirela Diaconescu, chiar dacă era arestată la domiciliu din luna octombrie, primise dispensă din partea instanţei, pe 21 noiembrie 2014, de a se prezenta la catedră, la Colegiul „Ana Aslan”.
[quote]Admite contestaţia formulată de inculpata Diaconescu Manuela Mirela. Desfiinţează în parte încheierea de şedinţă din data de 15.01.2015, pronunţată de Tribunalul Brăila şi, în rejudecare, înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatei Diaconescu Manuela Mirela, cu măsura preventivă a controlului judiciar. Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, să informeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia locuieşte, desemnată cu supravegherea, să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi ori cu martorii din lucrări. Supravegherea inculpatei pe durata măsurii preventive va fi efectuată de către Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Poliţiei municipiului Brăila. Atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar va fi înlocuită cu o măsură preventivă mai gravă[/quote], se arată în pronunţarea din data de 23 ianuarie 2015, conform site-ului Curții de Apel Galați.
Dosarul în care profesorii sunt judecaţi pentru că ar fi luat mită, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 31 octombrie, după ce procurorii DNA – ST Galaţi au dispus trimiterea în judecată. În sarcina inspectorului de matematică din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Mirela Manuela Diaconescu, membru în Comisia de organizare a examenului de bacalaureat la data faptelor, s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită şi cea de complicitate la dare de mită. Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, profesori corectori la sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat, la disciplina matematică, la data faptelor, au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de luare de mită.
Potrivit procurorilor DNA, la data de 28 august 2014, inculpaţii Haret Daniela şi Damian Valentin Florin, în calitate de profesori corectori la examenul de bacalaureat, având ajutorul inculpatei Diaconescu Manuela Mirela, inspector şcolar la disciplina matematică, ar fi solicitat şi ar fi primit, de la inculpatul Văsii Iulian, suma de 2.500 lei pe care cei doi ar fi împărţit-o. Astfel, Văsii Iulian, candidat la examen, a reuşit să obţină o notă mai mare decât cea pe care o merita, promovând examenul de bacalaureat la a treia încercare.