În data de 03.04.2024, la ora 11.55, în Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila a fost anunțat prin apelul unic de urgență 112 un incendiu la un depozit legume – fructe, pe strada Mihai Bravu din municipiul Brăila. La fața locului s-a deplasat Detașamentului 1 de pompieri Brăila cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță SMURD pentru a acționa la localizarea și lichidarea incendiului și acordarea asistenței medicale.
Având în vedere amploarea incendiului, care se manifesta atât la nivelul podului cât și în patru încăperi ale clădirii, șefului gărzii de intervenție – stingere a solicitat forțe în sprijin. A fost activată Grupa operativă a ISU ”Dunărea” Brăila și au fost solicitate echipaje de ordine publică și pentru dirijarea traficului rutier pe străzile din proximitate.
Gradual la locul intervenției au acționat opt ASAS, o ambulanță SMURD, o autospecială de salvare și intervenție de la înălțime din cadrul ISU Brăila, cinci echipaje ale IPJ Brăila, un echipaj al IJJ Brăila, două echipaje ale Poliției Locale Brăila, o echipă Distrigaz, o echipă de la Electrica Distribuție, reprezentanți ai Comisariatului Gărzii de Mediu Brăila.
Compania de Utilități Publice Brăila a intervenit cu două cisterne de 5000 de litri, iar Seroplant Brăila cu o cisternă de 6000 de litri pentru alimentarea autospecialelor de stingere. La solicitarea ISU Brăila, Compania de Utilități Publice ”Dunărea” Brăila a mărit presiunea in rețeaua de hidranți stradali din zona intervenției.
Concomitent cu acțiunile de stingere, persoanele care își desfășurau activitatea de comerț în spațiile depozitului au evacuat marfa din acestea.
Pe timpul intervenției au fost evacuate de către pompieri patru butelii cu acetilena și patru cu oxigen alimentar.
La ora 13.25 incendiul a fost localizat și s-a continuat intervenția pentru lichidarea acestuia.
La ora 20.00 incendiul a fost lichidat.
În urma incendiului au ars acoperișul din lemn acoperit cu tablă la două depozite alăturate și două anexe pe o suprafață de cca. 2.000 mp. și ambalaje din carton, plastic sau lemn din interiorul și curtea interioară a clădirii.
Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un foc dat la ambalaje de carton în curtea depozitului, lăsat nesupravegheat, care s-a extins la acoperișul clădirii.
Un bărbat de 50 de ani, care desfășura activități în cadrul depozitului, a suferit arsuri minore la nivelul feței și membrului superior stâng, fiind transportat la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Clinic de Urgență Brăila de ambulanța SMURD. Inițial acesta a refuzat transportul.