Actualitate

Depistat intr-un cafe-bar cu briceagul asupra lui

Depistat intr-un cafe-bar cu briceagul asupra lui
Depistat intr-un cafe-bar cu briceagul asupra lui
Depistat intr-un cafe-bar cu briceagul asupra lui

În zilele de 18 şi 19 martie a.c., poliţiştii brăileni, sprijiniţi de lucrători de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, au acţionat în municipiu şi judeţ, în zona pieţelor şi unităţilor de alimentaţie publică cu profil cafe-bar, casino, pariuri sportive ş.a., pentru a combate infracţiunile săvârşite cu violenţă, pentru verificarea modului în care își desfășoară activitatea societățile comerciale, precum şi pentru prevenirea şi combaterea comiterii de infracţiuni sau contravenţii la regimul rutier.

Echipele care au participat la acţiuni au efectuat controale la 67 de unităţi comerciale şi societăţi tip cafe-bar, au legitimat 220 de persoane, dintre care 39 au fost conduse la sediile de poliţie pentru verificări suplimentare, şi au controlat  în trafic 79 de autovehicule.

Poliţiştii au aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26.635  de lei, 14 fiind aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 3 conform Legii 12/1990 (republicată) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 66 conform O.U.G. 195/2002 (republicată) privind circulaţia pe drumurile publice şi 4 pentru alte abateri.

Vineri seara, la ora 20:00, poliţişti de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Brăila l-au depistat în incinta unui cafe-bar din comuna Movila Miresii, pe R. Costel, în vârstă de 38 de ani, din Movila Miresii, care avea asupra sa un cuţit tip briceag, cu lama rabatabilă, în lungime de 8 cm.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •