
Pe timpul minivacanţei de 1 Mai, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila va suplimenta efectivul care execută misiuni de ordine publică, cu scopul de a asigura cetăţenilor un climat optim de ordine şi siguranţă.
Echipajele de jandarmerie vor executa, atât independent cât şi în sistem integrat, activităţi de patrulare în zonele şi arterele intens circulate, în zonele de agrement, cluburi etc., pentru a fi în măsură să intervină de urgenţă pentru prevenirea sau combaterea, la nevoie, a incidentelor ce ţin de ordinea şi liniştea publică.
Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila:
Jandarmii brăileni reamintesc că organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.
În perioada în care vă aflaţi în locuri publice destinate relaxării, nu lăsaţi bunurile personale nesupravegheate ! Nu este indicat să purtaţi la dumneavoastră, în locurile de agrement, bijuterii sau alte bunuri de mare valoare ori sume mari de bani! În momentul în care parcaţi autoturismul, verificaţi cu atenţie dacă acesta este închis şi dacă toate geamurile acestuia sunt şi ele închise!
