Dacia Unirea a obținut o remiză în ultimele minute ale meciului de pe teren propriu cu Metaloglobus București. Echipa lui Florentin Petre a marcat primul gol al meciului, dar oaspeții au întors rezultatul și au fost aproape de o victorie pe Municipalul din Brăila. Remiza cu Metaloglobus nu îi ajută prea mult pe brăileni, care au rămas tot pe ultimul loc în Liga a 2-a.
Oaspeții puteau deschide scorul în minutul 3, dar șutul lui Vlăduț Vlad de la 18 metri lateral stânga a lovit bara din stânga porții apărate de Moldoveanu. În minutul 8 la o combinație a fraților Herea, Claudiu a centrat de pe stânga dar Moldoveanu a deviat mingea în aut de margine.
În minutul 17 Niță a aruncat o minge în careul oaspeților, pentru Onyeka Konyeha, care a preluat la 5 metri de poartă, lateral dreapta și a trimis pe colțul lung, 1-0. Portarul Iacob a fost spectator, iar Frîncu l-a lăsat pe atacantul brăilenilor să șuteze fără să-l jeneze.
În minutul 20 Metaloglobus putea să egaleze. Ovidiu Herea i-a pasat în lateral lui Neagu, care a șutat de la 18 metri puțin lateral stânga, pe lângă poarta lui Moldoveanu.
Meciul a intrat într-o perioadă de joc anost, fără faze de poartă. În minutul 43, Metaloglobus a obținut o lovitură liberă de la 25 metri lateral dreapta. Negotei a centrat înalt în careu, pe bara a doua, Moldoveanu a ieșit greșit și Claudiu Herea a marcat cu capul, trimițând mingea în colțul lung, 1-1, rezultat cu care avea să se intre la pauză.
În repriza a doua oaspeții au intrat deciși să tranșeze repede soarta meciului în favoarea lor. În minutul 53 Ionescu a pătruns în careul brăilenilor și de la 8 metri lateral stânga a șutat pe colțul lung, milimetric pe lângă bară.
În minutul 56 Ovidiu Herea a trimis o minge în mijlocul careului brăilean. Fundașii brăileni s-au bâlbâit în încercarea de a degaja și Vâlceanu venit din spate a recuperat și a șutat de la 8 metri, pe colțul scurt, 1-2.
În minutul 60 Lungu a pătruns în careul gazdelor și rămas singur cu Moldoveanu a șutat de la 12 metri peste transversală. Peste 7 minute Claudiu Herea a șutat de la marginea careului în Diakite. În minutul 71 Claudiu Herea a șutat de la 16 metri, dar mingea s-a dus mult peste poartă. În minutul 81 Ovidiu Herea a rămas singur cu portarul în careu, dar a șutat în acesta.
În minutul 85 Căruță a executat o lovitură liberă de la 25 metri lateral dreapta, a centrat pe bara a doua, dar Prunescu nu a ajuns la minge.
În minutul 88 Sahru a fost faultat în careu de Plămadă, iar centralul Marius Chiţu din Târgovişte a dictat penalty. Cel care și-a asumat executarea loviturii de la 11 metri a fost fundașul central Lamine Diakite, care a șutat în stânga portarului și a egalat, 2-2 (video).
Pe final, nervii au cedat și Ovidiu Herea a primit al doilea galben și a fost eliminat. În minutul 90+4 oaspeții au avut o lovitură liberă de la 25 de metri, perpendicular pe poartă, dar Lungu a șutat pe lângă zid, dar și pe lângă poartă și meciul s-a terminat la egalitate, Dacia Unirea Brăila – Metaloglobus București 2-2 (1-1).
Dacia Unirea: Iul. Moldoveanu – M. Mușea, Prunescu, Diakite, Van den Driest – Gab. Niţă (min. 76 L. Coteț), Pleşa, Izmană (min. 84 M. Moroianu), Al. Sahru – Onyeka (min. 61 R. Căruță), Jallow. Antrenor: Florentin Petre
Metaloglobus: Fl. Iacob – Tomozei, Fl. Plămadă, Frîncu (min. 30 A. Ionescu), Negotei – Rob. Vîlceanu (min. 90 Ghenovici), Andr. Lungu, Al. Neagu, Vl. Vlad – Cl. Herea (min. 84 Potecea), Ov. Herea. Antrenor: Laszlo Balint.
După 27 de etape Dacia Unirea Brăila ocupă locul 20 în clasament, cu 16 puncte. Etapa viitoare, echipa brăileană va juca în deplasare, la Chindia Târgoviște, vineri, 5 aprilie, de la ora 17.00, într-un meci televizat.