Jucători de la Dacia Unirea Brăila au efectuat luni și marți vizita medicală, iar de miercuri vor pleca în cantonament la baza sportivă de la Buftea, acolo unde vor sta până pe 27 ianuarie.
În cantonamentul de la Buftea elevii pregătiți de Alin Pânzaru și Vlad Pavel vor susține și două meciuri amicale. Pe 24 ianuarie vor întâlni pe CS Afumaţi, ocupanta locului 4 în Liga a 2-a. Ultima zi de cantonament la Buftea va fi încheiată de echipa brăileană cu un amical cu Chindia Târgoviște, ocupanta locului 3 în Liga a 2-a.
Lotul pe care Dacia Unirea îl va deplasa în acest cantonament este următorul: Alexandru Țicrea, Roberto Chirilă (junior din propria pepinieră, născut în anul 2002), Ștefan Leu (antrenor cu portarii) – Alexandru Niță, Laurențiu Ivan, Costin Ghiocel, Marius Dima, Paul Ioan, Alin Manea, George Puia, Costin Ciucureanu, Alexandru Pop, Sorin Sima, Victor Olenic, Cătălin Stănciulescu, Dan Orășanu (de la echipa de juniori A), Marius Moroianu, Paul Cubleșan, Sorin Frunză, Leonard Coteț (de la echipa de juniori A), Raul Vitan, Olimpiu Bucur, Andrei Banyoi, Tudor Țăranu, Marian Anghelina și Alexandru Nicola.
Noutățile aflate în pregătiri cu echipa brăileană sunt:
- Sorin Sima este fundaș central, născut în anul 2000, care vine de la juniorii celor de la CSU Craiova. Sima este un produs al clubului Luceafărul Brăila, de unde a plecat la Craiova. El a fost selecționat anul trecut la lotul național al României de juniori U 17 și are în palmares un titlu de vicecampion național de juniori C cu echipa craioveană în 2015 și câștigător al Ligii Elitelor U17 în 2017.
- Alin Manea, este născut la Buzău pe 9 ianuarie 1997 și vine tot de la CSU Craiova. Joacă pe postul de mijlocaș central sau mijlocaș ofensiv și are 10 selecții la loturile naționale de juniori, de la U 16 la U21, marcând și un gol. Manea a jucat și în tricoul primei echipe a celor de la CSU Craiova, debutând în 2016 într-un meci cu Viitorul Constanța. În toamna anului 2017 Manea a jucat la Sportul Snagov, pentru care a jucat 14 meciuri și a marcat două goluri.
- Raul Vitan, este născut în anul 1997 și vine de la echipa de Liga a 3-a, Sănătatea Cluj. Joacă pe postul de mijlocaș dreapta. Vitan a fost descoperit la Turda si a fost vedeta celor de la Sănătatea Cluj pentru care a jucat în Cupa României în meciul cu FCSB, în octombrie 2017.
- Marian Anghelina, un fundaș născut pe 2 mai 1991, care în toamnă a jucat în Liga a 3-a la ACS Șirineasa. Anghelina a jucat două meciuri în Liga 1 pentru FC Botoșani.
- Alexandru Nicola, este născut pe 29 mai 1997, poate juca fundaș stânga și mijlocaș stânga și vine de la FCSB, unde a jucat pentru prima echipă în meciul de Cupa României cu Sănătatea Cluj.
- Tudor Țăranu, născut pe 5 februarie 1998, a jucat ultima dată la Farul Constanța.
Dacia Unirea s-a despărțit în această iarnă și de Robert Roșoagă, care a ales să renunțe la fotbal și să se ocupe de afacerile familiei.
În perioada cantonamentului antrenorul Alin Pânzaru mai așteaptă câțiva jucători care să se alăture echipei, în special pentru posturile de fundași centrali și mijlocaș defensiv.