Brăilenii au plecat învinși din Giulești dintr-un gol la care tușierul ar fi trebuit să ridice fanionul pentru o poziție de offsaid la Iulian Popa. În ciuda acestei înfrângeri, Dacia Unirea va fi pe locul 2, la egalitate de puncte cu Rapid, după depunctarea giuleștenilor cu 6 puncte.
Meciul din Giulești a început cu un moment de reculegere ţinut în memoria fostului fotbalist dinamovist Patrick Ekeng, decedat pe teren, vinerea trecută, în timpul meciului Dinamo – Viitorul.
Rapidiștii au început în atac și în minutul 3 au obținut un corner de pe partea dreaptă a atacului lor. Centrare din corner, mingea este bâlbâită în careu, Morar şutează din 6 metri în braţul unui adversar, arbitrul lasă jocul să continue, Tudoran venit din spate trimite cu capul în bară, mingea revine în teren și se lovește de piciorul lui Robuste, care din 4 metri trimite în poartă, lângă bara din stânga lui Mitrea. Acolo se afla şi Iulian Popa, în poziție offside, care s-a întins să lovească mingea, însă n-a ajuns-o, dar arbitrul putea considera că rapidistul a influenţat jocul şi reacţia portarului Daciei Unirea.
În minutul 12 Ivan îl faultează la 30 metri lateral pe Fota, iar lovitura liberă este bătută înalt în careu de Popa, însă Mitrea a reținut fără probleme. În minutul 19 Stănciulescu pasează greșit, Costin pătrunde în viteză pe dreapta, centrează în faţa porţii pentru Morar, şutul acestuia este blocat în şase metri de blonjonul unui fundaş, mingea ajunge la Tudoran, care trage puternic de la 18 metri şi Mitrea reţine din plonjon.
Din minutul 21 brăilenii au ieșit mai mult la atac și Onofraş şutează din afara careului peste transversala porţii lui Drăghia. Câteva secunde mai târziu Onofraș i-a pasat lui Roşu, care trimite de la 20 de metri pe spaţiul porţii, însă Drăghia reţine. În minutul 23 Onofraș pasează peste apărarea adversă la Enciu, acesta a preluat pe piept, dar prea lung și când a vrut să reia din voleu s-a ciocnit în 5 metri de portarul ieşit la întâmpinare și arbitrul a dat fault în atac.
În minutul 26 Morar pătrunde în careu pe stânga, intră în unghi şi trage la colţul scurt, iar Mitrea reţine în doi timpi. În minutul 27 Pușcașu pătrunde cu mingea la picior din stânga către centru, șutează de la 20 de metri, Enciu întinde piciorul şi deviază mingea, dar Drăghia are reacţie şi prinde pe linia porţii. Rapidiștii au repus, dar brăilenii au recuperat rapid și Onofraș a șutat de la 25 de metri însă Drăghia a respins. În minutul 30 Stănciulescu a trimis o pasă lungă în careu pentru Enciu, dar Cruz a protejat și mingea a ieșit în aut de poartă.
În minutul 36 I. Popa a trecut de Ivan, a intrat în careu, dar șutul său a fost respins cu capul în corner de Niță. În minutul 40 Onofraș îi paseaă în lateral lui Enciu, acesta centrează în forţă din dreapta careului, Costin intervine prin alunecare, dar trimite în Onofraş, iar mingea care se ducea spre poartă e reţinută de pe linia porții de Drăghia. În minutul 43 Roșu i-a pasat în careu lui Enciu, acesta îi așează mingea lui Muscă, dar șutul golgheterului brăilenilor de la 14 metri e prea slab și Drăghia a reținut. După cele două minute de prelungiri arătate de la margine, arbitrul Feșnic a fluierat sfârșitul primei reprize și la cabine s-a intrat la scorul de 1-0 pentru Rapid.
Repriza a doua a fost mai puțin spectaculoasă decât prima, cu mai puține situații de gol. În minutul 50 Frunză loveşte prost mingea în careul giuleştean şi aceasta se duce pe lângă poarta lui Drăghia. În minutul 53 Vasile centrează din stânga, Tudoran reia cu capul din 6 metri şi mingea se duce peste transversală.
În minutul 59 giuleștenii au avut cea mai mare ocazie de gol. Tudoran a intrat în careu, l-a driblat pe Ghiocel și a rămas singur cu Mitrea, dar șutul său de la 6 metri, la colțul lung a lovit transversala. În minutul 65 Costin a executat o lovitură liberă din dreapta, în centrul careului, dar Morar a șutat în blocaj și brăilenii au îndepărtat pericolul pentru moment. Gazdele au recuperat, Nkoyi șutează în Ghiocel, mingea a ajuns la Tudoran în partea dreaptă. Acesta a centrat la 6 metri, Niță a deviat cu capul până la Iulian Popa, care a șutat de la 8 metri, la colțul scurt, dar Mitrea a respins în corner.
În minutul 69 Pușcașu a pătruns pe partea dreaptă a atacului brăilenilor, a centrat în careu, dar Enciu și Cruz s-au lovit cap în cap și centralul a dictat fault în atac. În minutul 76 Enciu i-a așezat o minge lui Onofraș, dar șutul acestuia a trecut pe lângă poartă.
Brăilenii au forțat egalarea pe final de meci, când rapidiștii s-au folosit de toate tertipurile pentru a trage de timp. În minutul 90+3 o acțiune a brăilenilor a fost finalizată de Ivan cu un șut de la 30 de metri mult peste poartă, iar în minutul 90+4 Ghiocel a reluat cu capul de la 10 metri, o centrare a lui Niță, însă imprecis și rezultatul final a rămas cel stabilit în minutul 3, Rapid București – Dacia Unirea Brăila 1-0.
Rapid București: Drăghia – N. Vasile, Robuste, Fran Cruz, Fota (min. 44 Raiciu)- Tudoran (min. 72 Căruță), Luque (min. 46 Nkoyi), R. Costin, I. Popa – Martin,V. Morar
Dacia Unirea Brăila: Mitrea – Niță, Ivan, Ghiocel, Stănciulescu – Roșu (min. 87 G. Iordache), Onofraș, Petean (min. 68 Olenic), Frunză – Muscă, Enciu (min. 79. M. Dima).
Celelalte rezultate din etapa a VII-a din play-off Seria 1:
Academica Clinceni – Farul 2-5
SC Bacău – Dunărea Călărași 1-1