Sport

Dacia Unirea Braila intalneste sambata de la ora 11 pe Academica Clinceni

Dacia Unirea Braila intalneste sambata de la ora 11 pe Academica Clinceni
Dacia Unirea Braila intalneste sambata de la ora 11 pe Academica Clinceni
Dacia Unirea Braila intalneste sambata de la ora 11 pe Academica Clinceni

Dacia Unirea Brăila întâlnește sâmbătă, de la ora 11.00, în derby-ul seriei I din Liga a 2-a, pe Stadionul Municipal, ocupanta locului al patrulea, Academica Clinceni. O victorie a elevilor lui Alin Pânzaru le-ar consolida locul pe podiumul seriei I la finalul sezonului regulat.

Dacia Unirea Brăila nu are probleme de lot, cu excepția lui Gabriel Iosofache, care s-a operat de ligamente miercuri și va sta departe de terenul de fotbal cel puțin 6 luni. Oaspeții vin la Brăila cu un nou antrenor principal, Mugur Bolohan, secunzii fiindu-i Valentin Bădoi şi Ştefan Odoroabă, iar antrenorul portarilor a rămas John Ene, cel care a făcut parte şi din vechiul staff.

Meciul dintre Dacia Unirea și Academica Clinceni va fi arbitrat la centru de Mladinovici Horia Gabriel din Bucureşti ajutat de asistenții Vatamanu Cosmin și Midvichi Alexandru, ambii tot din Bucureşti. Cu Mladinovici la centru Brăila nu a câștigat nici un meci, pierzând în fața celor de la SC Bacău cu 1-2, în noiembrie 2013 și remizând 1-1 cu Dunărea Călărași, în octombrie 2015. 

În tur Academica a câștigat cu 5-1, cea mai usturătoare înfrângere a elevilor lui Alin Pânzaru în acest campionat, iar acum aceștia își doresc cu atât mai mult revanșa. Golul Brăilenilor din meciul tur a fost marcat de Onofraș în minutul 88, din penalty. 

Brăilenii sunt neînvinși pe teren propriu din septembrie 2015, când au pierdut cu 0-1 în fața Oțelului, iar Academica Clinceni vine la Brăila după o serie de șase victorii consecutive în deplasare, dar după un al doilea eșec consecutiv pe teren propriu, 0-1 cu Dunărea Călărași. 

Prețul biletelor de intrare la meciul cu Academica Clinceni va fi de 10 lei la tribuna I si 5 lei la tribuna a II-a.

Celelalte meciuri din etapa a 23-a a seriei I sunt:
Oţelul Galaţi – Farul Constanţa
SC Bacău – Ceahlăul Piatra Neamţ
Gloria Buzău – Dunărea Călăraşi
ACS Berceni – CS Baloteşti
Rapid CFR Suceava – Rapid Bucureşti

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •