Sport

Dacia Unirea Braila a mai semnat cu 4 jucatori straini

Dacia Unirea Braila a mai semnat cu 4 jucatori straini

Sâmbătă, 4 august, de la ora 11.00, pe stadionul Municipal, Dacia Unirea Brăila va debuta în noul sezon al Ligi a 2-a în compania celor de la Ripensia Timișoara. Cu doar câteva zile până la startul noului sezon conducerea clubului brăilean cpntinuă să anunțe parafarea transferurilor unor jucători, care s-au aflat în pregătire cu echipa în ultimele două săptămâni.

După ce la sfârșitul săptămânii trecute au anunțat primii jucători care au semnat cu echipa din Brăila, după meciul cu SSC Farul Constanța au început să anunțe și alte noutăți, jucători care au evoluat în aceste amicale și care au fost opriți de antrenorul Gheorghe Barbu.

Dacia Unirea Brăila a anunțat revenirea tunisianului Ben Abda Hamza, un fundaș central care în campionatul trecut a jucat în două meciuri pentru Dacia Unirea, ambele în deplasare, la Ripensia Timișoara și Foresta Suceava. Hamza este născut pe 14 martie 1995 și joacă pe postul de fundaș central.

Astăzi, conducerea clubului brăilean a anunțat înregimentarea chinezului Lu Yuefeng, primul jucător din această țară venit în România în august 2018. Lu Yuefeng este născut pe 13 noiembrie 1995 și evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv, iar în ultimul sezon a jucat pentru echipa a doua a CFR Cluj, în Liga a 3-a. Înainte de a veni în România, noul mijlocaș al Brăilei a jucat în Legue One din China, la Zhejiang Yiteng.

Bertrand Bebey a semnat și el cu Dacia Unirea Brăila. Noul jucător al Daciei Unirea este născut în Cemerun pe 6 ianuarie 1991 și are și cetățenie franceză. El evoluează pe postul de atacant și a fost legitimat sezonul trecut la echipa franceză SS Jeanne d’Arc. A mai jucat la Kosice în Slovacia, la USM Saranfoot în Franța, la La Biellese în Italia și la echipa a doua a francezilor de la Brest.

Un alt transfer al echipei din Brăila anunțat astăzi este al atacantului francez Kapit Djoko. Născut pe 9 septembrie 1995 Djoko a jucat sezonul trecut la echipa franceză FCM Aubervilliers.

În prima etapă din Liga a 2-a Dacia Unirea nu se va putea baza pe juniorul Costin Ciucureanu, convocat la naționala României U 19, care va avea două meciuri amicale cu naționala similară a Israelului, pe 7 și 9 august 2018.

Din lotul cu care au încheiat sezonul trecut Dacia Unirea se va baza în noul campionat pe portarul Paul Botaș și pe Gabriel Alexandru Niță, care poate juca atât fundaș dreapta, cât și mijlocaș dreapta, dar și pe revenirea atacantului Dragoș Mucuță, care a jucat campionatul trecut în Liga a 3-a la Hermanstandt II.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •