Social

Dacă e luni, poliţiştii vorbesc copiilor

Dacă e luni, poliţiştii vorbesc copiilor

Dacă ai vârsta de până la 18 ani, trebuie să ştii că există o lege, special adoptată pentru tine. În cadrul campaniei ”100 de zile de mesaje preventive” polițiștii brăileni se adresează minorilor, precizându-le că Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, are rolul de a le asigura respectarea intereselor şi a drepturilor celor cu vârsta sub 18 ani, astfel încât să se poată bucura de o dezvoltare fizică şi morală normală şi să beneficieze de un echilibru socioafectiv în viaţa de familie.

Polițiștii brăileni îi informează pe tinerii sub 18 ani despre dreptul lor la odihnă, vacanţă şi petrecerea timpului într-un mod plăcut şi folositor, drepturi pe care le vor regăsi la articolele 53 şi 91 din Lege 272/2004.

Astfel polițiștii le spun copiilor că trebuie să ştie că au dreptul la timp suficient pentru odihnă şi vacanţă și pot să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei lor şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii.

De asemenea, polițiștii le spun copiilor că sunt protejați de lege împotriva exploatării şi nu pot fi constrânși la o muncă sau activitate domestică ori în afara familiei, ce presupune un risc potenţial sau care poate să le compromită educaţia ori să le dăuneze sănătăţii sau dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

Totodată, polițiștii le spun copiilor că pot desfăşura activităţi remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling.

Pentru aceasta, părintele trebuie să informeze, în prealabil, serviciului public de asistenţă socială de la domiciliul copilului, prin depunerea, înainte de începerea efectivă a activităţii, a unei note de informare, prevăzută în anexa la Hotărârea Guvernului României  nr. 75/2015 privind reglementarea prestării de către copii de activităţi remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling. Pe durata prestării acestor activităţi copilul va fi însoţit de un adult.

Copiii pot beneficia de consiliere şi sprijin din partea specialiştilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, dacă aceștia simt că nimeni din jurul lor nu îi înţelege şi trăiesc o copilărie nefericită.

Polițiștii îi informează pe copii că pot utiliza Telefonul Copilului – 0239/983, dacă se află într-o situaţie de abuz, exploatare, neglijare sau viaţa ori sănătatea îi sunt puse în pericol.

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •