Cuza Sport Brăila a încheiat weekendul de excepție al sportului brăilean cu o victorie la scor în deplasarea de la Sighetu Marmației. Baschetbaliștii brăileni s-au impus duminică la prânz în meciul din etapa a 12-a a fazei semifinale din Liga 1 la baschet masculin, cu scorul de 98-63 și și-a asigurat matematic participarea pentru al doilea sezon consecutiv la turneul final de promovare în Liga Națională, chiar dacă mai are trei meciuri de jucat până la terminarea fazei semifinale.
Fără Damian și Căpușan, Cuza Sport Brăila a făcut un meci bun la Sighet și și-a trecut în cont a opta victorie în faza semifinală. Brăilenii au început bine meciul și în primul sfert au marcat 30 de puncte, dintre care trei coșuri de câte trei puncte. La finalul sfertului I Cuza Sport conducea cu 30-19.
În sfertul al doilea baschetbaliștii pregătiți de Cătălin Ștefănescu și Mircea Totolici și-au mărit avansul și la pauza mare conduceau cu 21 de puncte, scor 57-36, după ce în sfertul al doilea s-au impus cu 27-17, cu șase reușite de la distanță în dreptul lor.
După pauza mare brăilenii au menținut ritmul și au câștigat sfertul III cu 23-10, având un avans de 34 de puncte înaintea ultimelor 10 minute din meci.
În ultimul sfert Bălan Halici și Țelinoiu au fost în prim plan și chiar dacă diferența nu a mai fost la fel de mare Cuza Sport s-a impus și în acest interval cu scorul de 18-17, iar scorul final a fost 98-63, o victorie care le aduce calificarea la turneul final indiferent de rezultatele din ultimele etape.
Pentru Cuza Sport Brăila au marcat: Adrian Movileanu -20 puncte (4 coșuri de 3 puncte), Joshua Keyes -16 (3x3p), Alin Andrieș -15 (3x3p), Ciprian Țelinoiu -12 (2x3p), Florin Voiculeț -10, Șerban Bălan Halici -7 (2x3p), DeAllen Jackson -7 (1x3p), Eduard Urdă -4, Radu Avramescu -3 (1x3p), Andrei Sava -2. Dan Feraru -2. A mai jucat Dragoș Onea.
Miercuri, 18 aprilie, de la ora 15.30, în Sala Agronomia din București, Cuza Sport Brăila va juca restanța din etapa I cu CSO Voluntari.